O femeie a fost ucisă de câini pe malul Lacului Morii. Primăria Sectorului 6 se disculpă spunând că nu au fost primite sesizări cu privire la existența maidanezilor în zonă

O femeie a decedat, după ce ar fi fost muşcată de câini în timp ce alerga în zona unui lac din Sectorul 6, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 21 ian. 2023, 14:14
O femeie a fost ucisă de câini pe malul Lacului Morii. Primăria Sectorului 6 se disculpă spunând că nu au fost primite sesizări cu privire la existența maidanezilor în zonă

Poliţiştii Secţiei 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga ar fi fost muşcată de câini. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.

În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.

Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Primăria Capitalei anunţă că purtătorul de cuvânt al ASPA, Cătălina Trănescu, şi un reprezentant de la Poliţia Locală Bucureşti se duc la faţa locului.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews că victima este o femeie în vârstă de 43 de ani, care ar fi fost atacată de o haită de 7-8 câini. Cel care a sunat la 112 a fost un cetățean care a văzut de la depărtare ce s-a întâmplat și a încercat sa intervină, dar ar fi fost prea târziu când a ajuns, au mai spus sursele citate, relatează RomaniaTV.net.

Este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă. Ea făcea jogging lângă digul Lacul Morii când a fost atacată de câini, suferind răni multiple la cap și la membre. Atunci, femeia a fost salvată de doi biciclişti care treceau în acel moment prin zonă.

Ce spune Primăria Sectorului 6

Singura instituţie abilitată să monitorizeze şi să strângă câinii maidanezi din Bucureşti este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea Primăriei Capitalei, iar Poliţia Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existenţa lor în zona unde o femeie a murit, sâmbătă, după ce fost muşcată de aceştia, potrivit autorităţii locale.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat că Poliţia Locală sprijină ASPA şi au acţiuni săptămânale împreună. Anul trecut echipele au fost însoţite de poliţiştii locali în zona Giuleşti Sârbi, în cadrul campaniei de conştientizare a sterilizării animalelor.

Aproape zilnic poliţiştii locali solicită intervenţia celor de la ASPA pentru a captura câinii fără stăpân, în special din zone aflate la graniţa cu comunele limitrofe.

Anul trecut, au fost trimise 53 de notificări, iar de la începutul lui 2023 – alte 36.

Femeia ucisă sâmbătă de câini a fost găsită de poliţişti pe câmp, la 270 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă şi la 300 de metri distanţă de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii – zona neamenajată, aflată la graniţa cu comuna Chiajna.

Terenul a aparţinut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autorităţile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane, arată autoritatea locală.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot verifica acum, cu ajutorul unei hărţi on-line, în ce măsură zona în care trăiesc respectă regula 3-30-300. ...
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în ...
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 ...
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Uniunea Europeană va vota, în 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule ...