În decembrie, miniştrii europeni ai Energiei au convenit că plafonarea preţului gazelor va fi declanşată în momentul în care cotaţiile la hub-ul de gaze Dutch Title Transfer Facility (TTF) de la Amsterdam depăşesc semnificativ preţurile gaze naturale lichefiate (GNL). Plafonul ar putea fi declanşat începând cu data de 15 februarie 2023 şi, iniţial, nu se va aplica tranzacţiilor de tip „over the counter” (în afara pieţei), scrie Agerpres.
În documentul publicat luni, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe susţine că în cazul în care preţul gazelor naturale se apropie de nivelul la care este declanşată plafonarea, operatorii prezenţi pe piaţă îşi vor schimba probabil comportamentul, pentru a evita impunerea plafonului sau pentru a se pregăti de aplicarea plafonului.
„Deşi acest comportament ar apărea raţional pe bază individuală, ar putea duce la schimbări semnificative şi abrupte ale evoluţiei pieţei, ceea ce ar afecta funcţionarea ordonată a pieţei şi, în cele din urmă, stabilitatea financiară”, avertizează ESMA.
Instituţia apreciază impactul complet al plafonării preţului va deveni clar doar când va fi aproape de declanşare.
ESMA şi Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) trebuie să publice până în martie un raport cuprinzător privind consecinţele plafonării preţului gazelor naturale asupra pieţelor energetice şi financiare.
La hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile la gaze naturale cu livrare în luna următoare au scăzut, luni dimineaţă, cu 0,2%, la 66,80 euro pentru un Megawatt-oră, după ce anterior înregistraseră un avans de 3,9%. Vineri, cotaţiile la gaze naturale au urcat cu 10%, prima creştere săptămânală după cinci declinuri săptămânale consecutive.