Andrei Muraru: Anul trecut, rata de respingere a vizelor pentru SUA a fost 17%

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre rata de respingere a vizelor românilor pentru SUA că anul trecut a fost 17%, şi că există foarte mulţi oameni care aplică pentru aceste vize fără să aibă cunoştinţă despre riscurile la care se supun completând neglijent aceste formulare, fiind necesară o campanie de informare publică care să ofere informaţii oamenilor cu privire la această aplicaţie.
AGERPRES - mar, 24 ian. 2023, 09:36
Andrei Muraru: Anul trecut, rata de respingere a vizelor pentru SUA a fost 17%

”Există două componente, pe de o parte aceste condiţii care acoperă o gamă largă de domenii din sfera securităţii, intergritatea frontierelor, sistemul de emitere a paşapoartelor, regimul cetăţeniei, schimbul de informaţii privind terorismul şi crima organizată şi pe de altă parte, rata de refuz privind vizele care trebuie să fie mai mic de 3% într-un an fiscal. Există o foaie de parcurs în prima categorie de obiective pe care sperăm să o îndeplinim până la sfârşitul acestui an fiscal, până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât să ne rămână doar acest criteriu de îndeplinit al ratei de refuz”, a spus Muraru.

El a precizat că sunt mai multe instituţii româneşti implicate, MAI, MAE, SRI şi ministerul Justiţiei, în acest demers. ”Cred că dacă suntem ferm angajaţi putem să facem acest lucru şi cred şi ştiu că dacă s-ar întâmpla acest lucru, partea americană ar primi-o ca pe un angajament foarte ferm al României”, a mai spus ambasadorul României, citat de News.ro.

Andrei Muraru a menţionat că, în privinţa ratei de răspuns, în continuare este destul de ridicată.

”Anul trecut a fost 17%, să spunem că acesta a fost un an special din cauza pandemiei, lucrăm îndeaproape cu partenerii iamericani să înţelegem împreună ce paşi trebuie făcuţi ca numărul de refuzuri să scadă. Săptămâna trecută am avut o discuţie la Washington cu reprezentanţi de nivel foarte înalt din agenţiile americane, şi de la Departamentul de Stat, şi de la Departamentul securităţii nationale, la care ambasadoarea SUA în România a dorit să participle, în care am enumerat paşii care urmează să fie făcuţi. Este foarte important angajamentul pe care Guvernul României ar trebui să îl ia în privinţa în primul rând a mobilizării unui efort pentru o campanie de conştientizare a acestor aplicaţii. Din punctul  nostru de vedere, există o necunoaştere foarte largă cu privier la aplicaţiile care ar trebui să se facă”, a spus Muraru.

El a precizat că avem exemple bune, Polonia, care a intrat în Visa Waiver şi Israel, care urmează să intre.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot verifica acum, cu ajutorul unei hărţi on-line, în ce măsură zona în care trăiesc respectă regula 3-30-300. ...
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în ...
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 ...
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Uniunea Europeană va vota, în 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule ...