Transgaz, bilanţ la 15 ani de la listare la BVB: Capitalizare de 3,5 miliarde de lei şi dividende plătite acţionarilor de 4 miliarde de lei

Capitalizarea bursieră a SNTGN Transgaz SA a crescut de peste două ori faţă de 2008, anul listării la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ajungând în prezent la aproximativ 3,5 miliarde de lei, în timp ce valoarea dividendelor plătite acţionarilor a depăşit 4 miliarde lei.
AGERPRES - mar, 24 ian. 2023, 10:47
Transgaz, bilanţ la 15 ani de la listare la BVB: Capitalizare de 3,5 miliarde de lei şi dividende plătite acţionarilor de 4 miliarde de lei

Potrivit unui comunicat al companiei, publicat pe site-ul BVB, data de 24 ianuarie 2023 are pentru Transgaz, o dublă însemnătate, întrucât pe 24 ianuarie 2008, sub simbolul bursier TGN, la categoria Premium, SNTGN Transgaz SA a devenit o companie tranzacţionată public, listată la Bursa de Valori Bucureşti.

„Oferta Publică Iniţială (IPO) derulată în urmă cu 15 ani a fost una de mare succes pentru piaţa de capital, fiind o premieră românească sub trei aspecte: cea mai mare valoare a unei oferte pusă în vânzare, cea mai mare cerere de acţiuni din România, primul IPO din România căruia i-a fost ataşat un nou instrument financiar numit „drepturi de alocare”, scriindu-se în acest fel o pagină importantă atât în istoria şi evoluţia companiei cât şi a pieţei de capital din România”, susţin reprezentanţii societăţii.

Între timp, în septembrie 2020, Bursa de Valori Bucureşti a devenit în mod oficial piaţă emergentă, depăşind statutul de piaţă de frontieră, ceea ce a însemnat o confirmare a calităţii pieţei de capital româneşti şi a calităţii actului managerial al companiilor tranzacţionate pe această piaţă.

„Urmare a faptului că este companie tranzacţionată la BVB, SNTGN Transgaz SA a câştigat foarte mult în ceea ce priveşte capitalul reputaţional, atât din prisma know-how-ului managerial, cât şi a rigorilor de transparenţă, comunicare şi relaţii cu investitorii şi a întregii experienţe acumulate conlucrând în condiţii excelente cu toate instituţiile pieţei de capital. Împreună am reuşit să facem performanţă şi să implementăm proiecte de investiţii strategice, care au făcut ca România să devină un pol regional de securitate energetică şi un jucător activ şi interesant pentru partenerii instituţionali internaţionali”, se menţionează în comunicat.

Capitalizarea bursieră a SNTGN Transgaz SA a crescut de peste 2 ori faţă de anul listării, ajungând în prezent la o valoare de aproximativ 3,5 miliarde lei, respectiv la peste 700 milioane euro. În prezent, 58,5097% din acţiunile companiei sunt deţinute de Statul Român prin Secretariatul General al Guvernului, iar 41,4903% de către alţi acţionari persoane fizice şi juridice (free-float).

Potrivit sursei citate, SNTGN Transgaz SA este una dintre societăţile cu cea mai atractivă politică de dividend. Astfel, valoarea dividendelor plătite acţionarilor în cei 15 ani de la listarea la BVB a fost de aproximativ 4 miliarde lei.

„Prin Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale 2022-2031, SNTGN Transgaz SA propune proiecte majore, strategice de investiţie, estimate la 3,4 miliarde euro, investiţii pentru dezvoltarea strategică şi sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România şi conformarea sa la cerinţele reglementărilor europene privind Acordul Verde European şi decarbonizarea”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii societăţii susţin că investiţiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu ţările vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluării şi transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră în scopul valorificării acestora pe piaţa românească şi pe alte pieţe din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pieţei unice integrate la nivelul Uniunii Europene.

„Listarea la Bursa de Valori Bucureşti reprezintă pentru orice companie care decide în acest sens, o importantă alternativă de finanţare, un mecanism eficient de transparenţă şi raportare, un vot de încredere dat managementului companiei pentru a demonstra capabilitatea acesteia de a performa, de a fi şi rămâne viabilă într-un mediu aflat în continuă transformare, puterea ei de a fi competitivă şi de a face faţă cu succes regulilor jocului concurenţial”, transmit reprezentanţii Transgaz în comunicat.

Lucrarea „TGN la BVB -15 ani – Bilanţ retrospectiv 2008-2023 privind activitatea Transgaz pe piaţa de capital” va fi postată pe site-ul companiei după aprobarea acesteia în şedinţa Consiliului de Administraţie din această lună.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniu, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...