Bulgaria – Ultima încercare de formare a unui nou guvern la Sofia a eşuat marţi, ceea ce impune organizarea unor noi alegeri, la primăvară, transmite AFP.
Fostul premier Boiko Borisov nu a reuşit să formeze o coaliţie, deşi partidul său conservator, GERB, s-a clasat pe primul loc la scrutinul parlamentar anticipat din 2 octombrie, al patrulea din 2021 până acum. Nici încercările altor partide de a se alia pentru alcătuirea unei majorităţi nu au fost încununate de succes, scrie Agerpres.
„Nu s-a putut găsi nicio soluţie de rezolvare a crizei politice. Ne îndreptăm deci spre noi alegeri”, a declarat preşedintele Rumen Radev, după ce şi socialiştii au renunţat la eforturile de compromis.
Şeful statului urmează să anunţe în zilele următoare dizolvarea parlamentului, înainte de organizarea alegerilor, care nu vor putea avea loc mai devreme de 2 aprilie, a precizat Comisia Electorală.
Potrivit AFP, analiştii anticipează că rezultatul va fi similar: nicio majoritate stabilă şi perspectiva ca bulgarii să fie chemaţi din nou la urne în toamnă. Cu excepţia câtorva luni din 2022, când Bulgaria a avut un guvern reformator condus de Kiril Petkov, fost om de afaceri cu studii la Harvard, la Sofia s-au succedat de doi ani mai multe cabinete interimare, iar principalele proiecte de legi sunt blocate.
AFP observă că în acest context fondurile europene din planul de relansare după pandemia de coronavirus sunt absorbite greu; agenţia apreciază că trecerea Bulgariei la euro în 2024 pare tot mai greu de realizat.