Livrarea de tancuri Leopard Ucrainei va avea consecinţe pentru armata germană, potrivit preşedintelui Asociaţiei Bundeswehr-ului

Capacitatea operaţională a armatei germane, Bundeswehr, va fi slăbită şi mai mult de aşteptata furnizare de tancuri de luptă Leopard Ucrainei, a atras atenţia preşedintele Asociaţiei Bundeswehr-ului (DBwV), André Wüstner, transmite miercuri DPA.
AGERPRES - mie, 25 ian. 2023, 13:01
Livrarea de tancuri Leopard Ucrainei va avea consecinţe pentru armata germană, potrivit preşedintelui Asociaţiei Bundeswehr-ului

Livrarea este ‘bună pentru Ucraina, pe de o parte, (dar) rea pentru capacitatea operaţională a Bundeswehr, pe de alta’, a afirmat Wüstner la televiziunea publică ZDF.

A fost naiv să se creadă că războiul din Ucraina se va încheia în două sau trei luni, şi noi livrări de arme vor urma cu siguranţă, a spus el.

‘Dacă vrem nu doar să susţinem Ucraina, ci vrem de asemenea să fim capabili să ne apărăm pe noi înşine din nou’, atunci politicienii trebuie să întărească industria de apărare astfel încât echipamentul necesar să fie disponibil în anii următori, a pledat Wüstner.

‘În lunile recente, a devenit clar că suntem pregătiţi pentru apărare doar în anumite condiţii – dacă suntem cu adevărat’, a afirmat el. ‘Adevărul este că, începând din februarie (2022), am continuat să trimitem arme şi muniţii. Suntem în continuare în cădere liberă, încă nu am făcut niciun progres în ce priveşte propria capacitate de apărare’, a adăugat Wüstner.

Politicienii poartă răspunderea nu doar de a sprijini Ucraina în războiul contra Rusiei, ci şi faţă de apărarea naţională şi aliată, a mai spus preşedintele DBwV, asociaţie cu 200.000 de membri (militari, rezervişti, civili din armată ş.a.).

După o lungă perioadă de ezitare, guvernul german a decis să trimită tancuri de luptă Leopard Ucrainei şi să autorizeze alte ţări să facă acelaşi lucru, a aflat DPA marţi din surse din interiorul coaliţiei de guvernare.

Ucraina cere tancuri de luptă occidentale de mai multe luni pentru a lupta contra agresorilor ruşi.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...