Refuz pentru Austria: Cererea lui Nehammer de finanţare a unui gard la frontiera externă a UE a fost respinsă de comisarul european pentru afaceri interne

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a respins solicitarea cancelarului austriac Karl Nehammer de finanţare a construirii unui gard la frontiera dintre Bulgaria şi Turcia, transmite joi APA.
AGERPRES - joi, 26 ian. 2023, 12:23
Refuz pentru Austria: Cererea lui Nehammer de finanţare a unui gard la frontiera externă a UE a fost respinsă de comisarul european pentru afaceri interne

‘În bugetul Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva. Prin urmare, dacă dăm bani pentru ziduri şi garduri, nu mai rămân bani disponibili pentru alte lucruri’, a spus Ylva Johansson înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de interne din statele UE la Stockholm.

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner (ÖVP) a reiterat solicitarea.

Potrivit lui Karner, tema este ‘intens discutată’, dar în cele din urmă există ‘mişcare în această chestiune’.

Multe ţări ar avea nevoie de ajutor la graniţele externe, a subliniat ministrul, cu referire la recenta sa inspecţie la frontiera bulgaro-turcă.

‘Cred că multe ţări ar avea interesul ca această protecţie a frontierelor externe să fie făcută mai robustă’, a afirmat el. Pentru aceasta ar fi nevoie de susţinere din partea Comisiei Europene ‘în diferite aspecte’ precum echipament tehnic, dar şi ‘în ce priveşte gardurile’, a adăugat ministrul austriac.

Nehammer şi Karner s-au deplasat la începutul săptămânii la graniţa bulgaro-turcă.

Austria s-a opus prin veto în decembrie primirii Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen, invocând migraţia ilegală. Cancelarul Nehammer a cerut investiţii în protecţia frontierelor, o reducere a numărului de migranţi ilegali, precum şi proceduri rapide şi mai multe acorduri de readmisie.

Două miliarde de euro ar fi necesare pentru ridicarea unui gard la frontieră, a declarat Nehammer în Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...