Elliott Associates propune ca acţionarii să aprobe de principiu reînnoirea mandatului Franklin Templeton, de administrator al Fomndului Proprietatea (FP) şi, tototdată, scurtarea mandatului de la patru la doi ani.
Dintre condiţiile puse se numără: – o limită maximă de 15% a discountului dintre preţul de piaţă al acţiunii FP şi valoarea activului net pe acţiune (VUAN, iar aceasta, ajustată la data de 30 iunie 2015. trebuie să fie mai mare decât VUAN la data de 30 septembrie 2013.
Elliott Associates deţine peste 18% din acţiunile Fondului Proprietatea, fiind cel mai mare acţionar.
Acţionarii urmează să decidă de principiu dacă prelungesc mandatul de administrator al companiei americane Franklin Templeton sau Comitetul Reprezentanţilor va începe procesul de selectare a unui nou administrator. Mandatul Franklin Templeton expiră la finalul lunii septembrie a anului viitor.
„În măsura în care este permis de legea şi reglementările aplicabile, onorariul total care va fi plătit către Franklin Templeton va include un onorariu de bază în funcţie de capitalizarea de piaţă a societăţii (cum este calculat în prezent – n.r.) şi un onorariu suplimentar variabil în funcţie de valoarea distribuirilor excepţionale către acţionari în perioada de referinţă (incluzând, de execmplu, răscumpărări ale acţiunilor, oferte publice de răscumpărare, reduceri ale capitalului social cu restituirea către acţionari a unei cote-părţi din contribuţiile acestora, dar excluzând distribuirile obişnuite de dividende). Valorile şi detaliile specifice ale onorariilor vor fi negociate de Comitetul Reprezentanţilor”, se arată într-o solicitare de completare a ordinii de zi a AGA transmisă de Manchester Securities şi publicată de Fondul Proprietatea pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Elliott Associates a propus şi la începutul anului trecut introducerea unui comision suplimentar (1,5%) pentru administratorul Fondului Proprietatea calculat în funcţie de sumele rezultate din vânzarea de active şi distribuirea banilor către acţionari. Comisionul respectiv a fost respins, însă, la începutul acestui an de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), întrucât onorariul ar încălca termenii conveniţi la licitaţia pentru numirea administratorului FP.
„Manchester Securities Corp. consideră că activitatea administratorului unic al societăţii ar trebui să fie verificată şi remunerată conform unui set de obiective clare privind administrarea portofoliului. În acest scop, propunem ca modificările contractului de administrare a investiţiilor sau, după caz, noul contract de administrare a investiţiilor să includă criterii de performanţă adecvate, împreună cu posibilitatea de a remunera sau, dacă este cazul, de a înceta mandatul administratorului unic în consecinţă”, se arată în solicitarea transmisă Fondului Proprietatea.
Pentru noul contract de administrare, Elliott Associates propune includerea unor criterii de performanţă, printre un discount de cel mult 15% între preţul acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă şi valoarea activului net pe acţiune, pentru minim două treimi din şedinţele bursiere din perioada 1 octombrie 2014 şi 30 iunie 2015.
În prezent, acţiunile Fondului Proprietatea sunt tranzacţionate la 0,7895 lei, existând o diferenţă de 32% faţă de activul net pe acţiune de la finalul lunii septembrie, de 1,161 lei.
„VUAN (valoarea activului net pe acţiune – n.r.) ajustată la data de 30 iunie 2015 trebuie să fie mai mare decât VUAN la data de 30 septembrie 2013; în scopul aplicării acestui criteriu de performanţă, VUAN ajustată va fi calculată ca: VAN calculată conform prevederilor legale în vigoare plus orice restituiri către acţionari în urma reducerilor capitalului social în perioada 11 octombrie 2013 – 30 iunie 2015 plus orice onorariu variabil plătit lui Franklin Templeton (…), toate împărţite la numărul de acţiuni plătite la data de 30 iunie 2015 minus numărul de acţiuni răscumpărate (şi neanulate) de societate (…) în vederea analizării îndeplinirii criteriilor de performanţă, Franklin Templeton va publica rezultatele criteriilor de performanţă nu mai târziu de 15 iulie 2015 şi, dacă, oricare dintre criteriile de performanţă, sau ambele, nu sunt îndeplinite, va convoca o AGA care va avea loc în luna septembrie 2015, având ca punct specific pe ordinea de zi hotărârea cu privire la încetarea anticipată a mandatului”, a propus Elliott.
Dacă AGA va decide încetarea mandatului, Comitetul Reprezentanţilor va începe un proces de selecţie pentru un nou administrator, iar Franklin Templeton nu va primi nicio despăgubire.
Propunerile au fost prezentate de firma Manchester Securities, controlată de fondul american de hedging Elliott Associates, şi urmează să fie discutate de acţionarii Fondului Proprietatea într-o AGA programată pentru 22 noiembrie.
Tot atunci, acţionarii urmează să discute şi o propunere a Franklin Templeton privind reducerea capitalului social cu 676,9 milioane lei, la 12,861 miliarde lei, şi distribuirea banilor acţionarilor.
Un alt subiect pe ordinea de zi este aprobarea unui nou program de răscumpărare de acţiuni. Administratorul Fondului propune răscumpărarea unui pachet de 252,8 milioane de titluri reprezentând 1,87% din actualul capital social (de 13,778 milioane lei) sau 10% din „valoarea capitalului social subscris la data relevantă, aplicându-se valoarea cea mai mică dintre acestea două, începând de la data la care programul de răscumpărare aprobat prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 4/25 aprilie 2012 este finalizat (sau revocat de către acţionari)”.
Fondul a lansat marţi o ofertă prin care vrea să răscumpere un pachet de acţiuni repreztând 4,35% din capitalul social şi pentru care este dispus să plătească 600 milioane lei (134,8 milioane euro). În primele două zile ale operaţiunii oferta a fost suprasubscrisă cu 22%, fiind plasate 211 ordine pentru 735,6 milioane de acţiuni, care reprezintă 5,34% din toate titlurile Fondului, cumulat potrivit datelor din sistemul Bursei.
Oferta face parte din programul de răscumpărare lansat în luna aprilie de Fondul Proprietatea şi care vizează preluarea a maxim 8% din propriile acţiuni. Prin acest program Fondul a preluat deja 2,34% din acţiuni, pentru care a plătit 213,1 milioane lei (48,3 milioane euro). În prezent, Fondul deţine 4,08% din propriile acţiuni, pachet dobândit prin programele de răscumpărare derulate în 2011 şi în acest an.
La sfârşitul lunii septembrie, investitorii instituţionali străini deţineau 57,06% din acţiunile Fondului Proprietatea. Al doilea mai mare acţionar al Fondului este Morgan Stanley, cu o participaţie de puţin peste 5% din capital, iar compania de administrare a investiţiilor City of London are 4,87% din acţiuni.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.
Acţiunile FP au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 1,22%, la preţul de 0,7895 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 10,878 miliarde lei (2,445 miliarde euro).