Comisia Europeană a cerut Croaţiei, României şi Ungariei rapoarte privind energia din surse regenerabile şi eficienţa energetică

Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere Croaţiei pentru că nu a prezentat, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, un raport complet cu privire la îndeplinirea obiectivelor sale pentru 2020 privind eficienţa energetică şi ponderea energiei din surse regenerabile.
AGERPRES - joi, 26 ian. 2023, 14:47
Comisia Europeană a cerut Croaţiei, României şi Ungariei rapoarte privind energia din surse regenerabile şi eficienţa energetică

De asemenea, Comisia a decis joi să trimită scrisori de punere în întârziere Ungariei şi României pentru că nu au prezentat un raport complet, în cadrul guvernanţei uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020.

Regulamentul privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice stabileşte cerinţa ca statele membre să prezinte Comisiei, până la 30 aprilie 2022, un raport cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor de eficienţă energetică pentru 2020, stabilite în Directiva 2012/27/UE privind eficienţa energetică.

Regulamentul privind guvernanţa mai prevede ca, până la acelaşi termen, statele membre să raporteze despre obiectivele lor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2020, astfel cum se prevede în Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Cele trei state membre au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...