Airbus va face anul acesta peste 13.000 de angajări

Grupul aeronautic european Airbus SE a anunţat că în 2023 vrea să recruteze pe plan global peste 13.000 de persoane, transmit Bloomberg şi Reuters.
AGERPRES - vin, 27 ian. 2023, 10:34
Airbus va face anul acesta peste 13.000 de angajări

Noile angajări vor sprijini majorarea producţiei de avioane comerciale şi vor ajuta Airbus să facă faţă provocărilor din domeniul spaţial, al apărării şi al elicopterelor. Aproximativ 7.000 din aceste slujbe vor fi locuri de muncă nou create.

Peste 9.000 de noi slujbe vor fi în Europa, iar restul la reţeaua globală a companiei.

Airbus a precizat că în 2022 a angajat deja acelaşi număr de persoane iar în prezent are peste 130.000 de angajaţi pe plan global.

Airbus caută angajaţi din industria tehnologiei care recent au fost disponibilizaţi, ca parte a reorganizării forţei de muncă în acest sector, pentru a dezvolta tehnologii de ultimă generaţie şi a accelera livrările.

Grupul aeronautic european analizează angajarea unora din persoanele concediate de giganţii tehnologici, în special dacă au competenţe în zonele în care Airbus încearcă să-şi extindă activitatea, a explicat directorul de resurse umane, Thierry Baril. Pe lângă tradiţionalele locuri de muncă din domeniul producţiei, Airbus caută să extindă angajările pe segmentul cibernetic, digital şi al noilor energii.

În ultimele săptămâni giganţii tehnologici şi-au redus forţa de muncă, după creşterea semnificativă din pandemie. Printre firmele care au anunţat concedieri masive se află IBM, SAP SE, Microsoft Corp, Alphabet Inc şi Amazon.com Inc.

Cele mai multe angajări ale Airbus în 2023 – aproximativ două treimi – vor fi în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, a declarat Baril.  ,

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...