La începutul secolului al XIX-lea, odată cu începerea procesului de secularizare, bisericile au pierdut o mare parte din proprietăţi şi alte bunuri care le aparţineau. Pe tot cuprinsul Europei, Napoleon a deposedat bisericile. Din acest motiv, a apărut aşa-numita dotaţie, bazată pe mai multe contracte semnate cu Vaticanul, scrie Deutsche Welle.
Chiar dacă nivelul despăgubirilor diferă de la un land german la celălalt, dotaţia este prevăzută inclusiv în Constituţie; o relicvă legislativă datând încă din vremurile Republicii de la Weimar şi ale Concordatului. Înţelegerea încheiată în 1933 între Vatican şi Reich-ul german, reglementează însăşi relaţia între stat şi Biserică.
Fosta bancheră şi actual politician, Ingrid Matthäus-Maier, spune că prevederile din 1933 sunt desuete şi ar trebui anulate. „Ele reprezintă o lezare a Constituţiei”, spune Maier. Într-un interviu acordat DW, aceasta a reamintit că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, fusese luată în discuţie acordarea unei sume unice, reprezentând despăgubirile pentru Biserică, respectiv anularea dotaţiei.
Faptul că statul german continuă şi astăzi să vireze către instituţiile bisericeşti milioane de euro este un lucru inoportun în zilele noastre, spune Maier, o acerbă militantă pentru separarea Bisericii de stat.
Politologul şi publicistul Carsten Frerk susţine la rândul său că dotaţia nu este constituţională. „Chiar şi în timpul Republicii de la Weimar s-a cerut anularea acestor viramente băneşti. A început însă marea inflaţie din timpul crizei economice, iar subiectul a fost dat uitării”, spune Frerk.
Cele 460 de milioane despre care se face vorbeşte nu sunt însă decât o parte a sumei pe care statul o acordă celor două Biserici. Noua miliarde de euro primesc acestea, anual, din impozitele plătite de enoriaşi şi administrate de către stat.
O privire îndreptată către finanţele bisericilor din Germania relevă mai multe surse de colectare. Impozitele şi taxele, propriile centre sociale şi proprietăţi. Biserica, spune Frerk în interviul pentru DW, are la dispoziţie mai multe surse de venit, unele dintre acestea greu de intuit.
Cele două mari biserici creştine administrează multe centre sociale, spitale, grădiniţe sau aziluri de bătrâni. Munca lor, mai spune politologul, nu este decât în mică măsură finanţată din resurse proprii. „Organizaţiile de ajutorare Caritas sau Diakonie primesc ajutor financiar „bisericesc” de doar 2%. Asta este tot ce le oferă bisericile. Ideea că bisericile oferă ajutor este o legendă. Îl oferă, însă nu-l şi finanţează”, afirmă Frerk.
De asemenea, statul finanţează salariile episcopilor şi ale altor angajaţi ai bisericilor, precum şi construirea şi întreţinerea clădirilor administrate de aceştia. Curtea de conturi bavareză a calculat că 700 de biserici sunt finanţate cu bani publici, costurile ridicându-se la 40 de milioane de euro. La aceşti bani se adaugă alte 90 de milioane pentru personalul bisericesc din Bavaria. Situaţia este, pentru foarte mulţi analişti, greu de acceptat, cu atât mai puţin cu cât, datorită unei legi speciale, bisericile nu sunt obligate să permită accesul în bilanţurile contabile.
Ingrid Matthäus-Meier acuză lipsa totală de transparenţă, subliniind că, numai în Renania de Nord-Vestfalia, dotaţia pentru Biserica Catolică este de şase milioane de euro. „Cât de mare este salariul episcopului de Köln, administraţia nu ştie”, mai spune Maier.