Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională privind centrala de la Fukushima

Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională cu scopul de a găsi tehnicile cele mai adecvate pentru extragerea combusitibilului uzat din trei reactoare ale centralei avariate Fukushima, a anunţat joi un oficial.
Economica.net - joi, 17 oct. 2013, 13:00
Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională privind centrala de la Fukushima

În august, autorităţile nipone au creat o structură însărcinată cu dezvoltarea unor mijloace tehnice necesare pentru desfiinţarea a patru dintre cele şase reactoare ale acestui complex atomic devastat de un tsunami pe 11 martie 2011.

Plasat sub tutela Ministerului Industriei, Institutul Internaţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Desfiinţare (IRID) urmează să lanseze licitaţia „cât mai repede posibil”, probabil până la mijlocul sau sfârşitul lunii noiembrie, şi să devină un punct de contact cu interlocutorii străini.

„Este vorba de această dată de căutarea unor tehnici de recuperare a combustibilului uzat, altele decât cea din în prezent”, a precizat acest oficial.

Data licitaţiei nu a fost definitivată, potrivit sursei citate.

Aceeaşi organizaţie a lansat deja, în septembrie, o altă consultare internaţională, cu scopul de a găsi soluţii pentru problema apei radioactive de la Fukushima Daiichi pe care societatea Tokyo Electric Power (TEPCO) nu a reuşit să o rezolve, chiar cu ajutorul Guvernului de la Tokyo. Data limită pentru primirea răspunsurilor este de 23 octombrie. Zeci de propuneri au fost deja adunate.

„Avem misiuni de cercetare în special în trei ţări, şi anume în Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie”, a detaliat oficialul.

Autorităţile japoneze au anunţat deja în mai multe rânduri că iau în calcul să implice societăţi internaţionale în lucrările de asanare care ar trebui să dureze aproximativ patru decenii. Dar, de fapt, evoluţiile nu sunt notabile până în prezent, potrivit unor actori străini din domeniu, cu toate că societatea franceză Areva insistă asupra faptului că dispune know-how potenţial util, nu doar pentru desfiinţarea reactoarelor, ci şi pentru decontaminarea sau chiar tratarea deşeurilor.

Cercetările şi efectuarea lucrărilor sub egida IRID includ deja companii de electricitate, industriale şi institute cercetare şi dezvoltare nipone (17 în acest moment), dar organismul s-a angajat să implice în aceste activităţi întreprinderi şi cercetători străini.

Recent, preşedintele Forumului japonez al Industriei Atomice (JAIF), Takuya Hattori, a pledat pentru conjugarea eforturilor internaţionale, în timp ce actori străini din domeniu se plâng că sunt pentru moment prea îndepărtaţi de activităţile pregătitoare.

Tehnicile care vor fi dezvoltate pentru Fukushima vor fi în mod sigur de mare valoare pentru desfiinţarea altor instalaţii nucleare în lume, fapt ce explică insistenţa unor actori străini de a lua parte la aceste activităţi.

Însă ei vor ca munca în comun să nu se oprească la cercetare şi dezvoltare şi, de asemenea, ca desfiinţarea centralei Fukushima Daiichi să nu fie monopolizată de japonezi, chiar dacă o parte dintre aceştia din urmă consideră că este de datoria lor să se ocupe de demolare pentru că ei sunt responsabili de accident.

Te-ar mai putea interesa și
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Georgescu explică în cartea sa "Cumpăna României" viziunea sa......
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.