Enzo Fernandez este legat de clubul din Lisabona printr-o clauză de reziliere de 120 de milioane de euro. Dacă Benfica va accepta oferta lui Chelsea, Fernandez va deveni cel mai scump jucător din fotbalul britanic, fiind depăşite cele 100 de milioane de lire sterline plătite de Manchester City lui Aston Villa pentru Jack Grealish în 2021.
Fernandez a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2022, încheiată cu victoria Argentinei.
La începutul lui ianuarie, antrenorul Benficăi, germanul Roger Schmidt, s-a arătat foarte enervat din cauza încercărilor lui Chelsea de a-l transfera pe fotbalistul argentinian.
Fernandez a venit de mai puţin de jumătate de an la Benfica, în luna august, de la River Plate, pentru o sumă care s-ar fi ridicat, potrivit presei, la 10 milioane de lire sterline. Mijlocaşul a marcat patru goluri în 29 de meciuri pentru echipa din Primeira Liga.
El a marcat un gol la Cupa Mondială, în victoria cu 2-0 a Argentinei în faţa Mexicului, în faza grupelor.
Chelsea a obţinut în mercato din ianaurie transferul definitiv al lui Noni Madueke, Mihailo Mudrik, David Datro Fofana, Andrey Santos, Benoit Badiashile şi Malo Gusto şi l-a împrumutat pe Joao Felix de la Atletico Madrid.
Sursa foto: Eurosport.ro