Magiunul de prune Topoloveni poate intra în magazinele de produse bio de pe piața elvețiană

Magiunul de prune Topoloveni ar putea intra pe piața elvețiană, în marile lanțuri de magazine cu produse bio și naturiste, magiunul fiind recomandat chiar de ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Jean Hubert Lebet, care a vizitat joi fabrica fabrica de magiun Topoloveni a producătorului român Sonimpex.
Economica.net - joi, 17 oct. 2013, 19:25
Magiunul de prune Topoloveni poate intra în magazinele de produse bio de pe piața elvețiană

‘Noi putem crea cadrul general de colaborare între cele două state, însă Camera de Comerț și Industrie România — Elveția este cea care susține activ relațiile comerciale între cele două țări. Sper să văd produsele dumneavoastră pe rafturile magazinelor din Elveția’, a declarat, joi, Jean Hubert Lebet.

La intrarea în fabrică, ambasadorul a fost întâmpinat de doi câini din rasa elvețiană Saint Bernard care păzeau borcanele cu magiun proaspăt ieșite de pe linia de producție, arătându-se încântat de această legătură simbolică între tradițiile din țara sa și cele românești.

Ambasadorul i-a sfătuit pe producătorii magiunului de prune să ia legătura cu lanțurile de produse bio și naturiste din Elveția, care se află în căutare de produse sănătoase, magiunul putând fi considerat ‘ciocolata din prune’, un dulce natural și sănătos, recomandat consumului încă de la vârsta de șase luni.

De asemenea, Jean Hubert Lebet a discutat și cu un grup de copii de la Școala Gimnazială de Excelență Sfânta Muceniță Filoteea, care au venit în vizită la fabrică pentru a vedea cum se face zacusca Topoloveana.

Potrivit directorului general al Sonimpex, Bibiana Stanciulov, compania a intrat în acest an pe piața bio, obținând primul certificat de acest fel pentru magiunul de prune, ceea ce ar putea aduce debutul exporturilor de magiun pe piața elvețiană.

„Am intrat în al nouălea an de existență, am intrat în zona bio, obținând luna aceasta primul certificat de acest fel pentru magiunul de prune, dar am obținut și un proiect de promovare a produsului în Elveția. Toate acestea au o mare însemnătate pentru noi (…). Așa cum după vizita Principelui Radu am devenit furnizori ai Casei Regale a României, sperăm ca după vizita Excelenței Sale să începem exportul de magiun de prune în Elveția. Este ciocolata noastră de prune, singurul produs alimentar care a adus România pe harta produselor cu Indicație Geografică Protejată, apreciat și de renumitul Institut de Gust și Calitate de la Bruxelles—ITQI, cu două stele Michelin din trei posibile’, a declarat, joi, Bibiana Stanciulov, producătorul magiunului de prune Topoloveni.

Evenimentul a fost marcat și de prezența secretarului de stat în Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, și respectiv a directorul general în MADR, Viorel Morărescu. Oficialii au declarat că anul acesta vor prezenta magiunul de prune la Ambasada din Japonia, cu ocazia unui eveniment de degustare a produselor tradiționale românești.

‘România are doar acest produs recunoscut la nivel european. Acest lucru s-a datorat atât calității foarte bune cât și faptului că doamna Stanciulov este un luptător adevărat. Așa cum Elveția este imbatabilă pe mecanică fină, sperăm să devină și România imbatabilă pe produse agricole. Avem produse de foarte bună calitate și sper ca, în colaborare cu partenerii elvețieni, și această piață să beneficieze de produsele Bibianei Stanciulov’, a susținut Achim Irimescu.

Compania Sonimpex este singurul producător român din domeniul prelucrării și conservării fructelor fără zahăr adăugat, fără aditivi și fără agenți de conservare, având în portofoliu, pe lângă Magiunul de prune Topoloveni, și o gamă de circa 10 dulcețuri fără zahăr adăugat și fără conservanți, dar și o zacuscă de vinete și o pastă de tomate.

Magiunul de prune Topoloveni deține certificarea de Indicație Geografică Protejată (IGP) la nivel european din 8 aprilie 2011, aceasta fiind prima distincție de acest fel primită de un produs românesc tradițional. Magiunul natural de prune Topoloveni este produs după o rețetă păstrată din anul 1914. Produsul deține și titlul de Furnizor al Casei Majestății Regale a României.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...