„Ca urmare a observaţiilor şi sugestiilor pe care le-am primit odată cu aprobarea Ordonanţei 166 a venit această solicitare ca aceste plăţi să poată fi făcute şi în platforma electronică şi sistemul informatic pe care îl avem disponibil pentru implementarea mecanismului. Practic, dacă se va aproba Ordonanţa de Urgenţă plăţile online vor putea fi făcute pentru a achita facturile la furnizorii de energie”, a declarat Boloş la începutul şedinţei de Guvern, scrie Agerpres.
Ministrul a precizat că va fi o aplicaţie informatică simplă care va presupune încărcarea în platformă a documentelor necesare plăţilor, respectiv cartea de identitate, cardul de energie şi factura doveditoare a datoriei faţă de furnizorul de energie.
„În acest fel răspundem la toate solicitările având trei posibilităţi de efectuare a acestor plăţi, respectiv cea prin intermediul oficiilor poştale, prin apelare direct la poştaş şi sperăm, după şedinţa de astăzi, să avem forma aceasta aprobată de plăţi electronice”, a spus Boloş.
El a amintit că miercuri începe distribuirea cardurilor de energie.
În context, premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat ministrului Marcel Boloş să continue coordonarea cu Ministerul Cercetării, astfel încât prin Poşta Română să existe garanţia că tot ceea ce a decis Executivul se realizează şi în practică.
Actul normativ care urmează să fie adoptat de Guvern vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
Valoarea totală a ajutorului de stat dat prin cardul de energie este de 1.400 de lei pe loc de consum sau gospodărie. Banii vor fi împărțiți însă în două tranșe de 700 de lei fiecare, care se vor acorda în februarie și septembrie 2023. Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie, cum se numește oficial acest ajutor, poate fi utilizat până la 27 decembrie 2023 (data inițială era 31 decembrie).
Prima tranșă, cea din februarie, se poate utiliza pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023. A doua tranșă a ajutorului se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 27 decembrie 2023. Pentru ambele se folosește un singur card de energie.
Cine va primi cardul de energie pentru plata facturilor la curent, căldură și gaze?
Conform Agerpres, vor beneficia de cardul de energie următoarele categorii de români:
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de un singur card de energie. Chiar dacă sunt mai mulți beneficiari într-o gospodărie/loc de consum, ajutorul se acordă per loc de consum, astfel că venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 lei.