Un complex de locuinţe din Iaşi al Red Management, scos la vânzare de lichidator pentru 6,4 mil. euro

Lichidatorul judiciar a scos la vânzare, prin negociere directă, complexul Arena Residential din Iaşi, aparţinând firmei Tătăraşi Arena, un vehicul al Red Management Capital, la un preţ de pornire de 6,4 milioane euro.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 07:46
Un complex de locuinţe din Iaşi al Red Management, scos la vânzare de lichidator pentru 6,4 mil. euro

Complexul, nefinalizat, ar fi urmat să cuprindă 7 blocuri de locuinţe, cu zece etaje, fiind amplasat lângă Iulius Mall din Iaşi. Acesta este construit pe un teren de aproape 14.000 metri pătraţi. Ofertele de participare la procedura de negociere directă sunt aşteptate de Casa de Insolvenţă Transilvania până la 7 noiembrie.

Până la data intrării în insolvenţă erau construite „la roşu” trei din cele şapte blocuri. Terenul a fost achiziţionat în anul 2006, iar în 2007 a fost desemnat deja antreprenorul general. Firma nu a reuşit să vândă nicio locuinţă, însă a încheiat 6 antecontracte.

Firma Tătăraşi Arena a intrat în insolvenţă la finele anului trecut, pentru datorii de 80 milioane lei (18 milioane euro), având la intrarea în incapacitate de plată disponibilităţi băneşti de 6 lei.

Volksbank, cu 20 de milioane de lei, respectiv circa 25% din creanţe, este printre cei mai importanţi creditori, potrivit tabelului preliminar al creanţelor. North East Property Holdings, din Olanda, prin care Red Management Capital controlează Tătăraşi Arena, s-a înscris în tabel cu creanţe de 42,5 milioane de lei (70,37%), iar firma Instalaţii Grup, constructorul general al complexului, cu 15,2 milioane de lei.

Banca a acordat firmei un împrumut pentru investiţii în valoare de 14 milioane de euro, din care a fost trasă doar suma de 3,89 milioane euro, echivalentul a 17,37 milioane lei. Din cauză că nu a fost îndeplinit numărul de antecontracte prevăzut în contract firma nu a mai putut beneficia de restul creditului.

Red Management Capital, condus de omul de afaceri Andrew Stear, nu este la primul eşec pe piaţa locală. Compania este proprietarul centrului comercial Armonia Mall din Brăila, închis după doar nouă luni de funcţionare, pentru rezultate slabe. Firma prin intermediul căreia este dezvoltat centrul comercial a intrat în 2011 în insolvenţă, iar mall-ul a fost scos la vânzare, fără succes însă.

Red este un grup controlat de fon­du­rile de investiţii GED din Spania şi Warburg Pincus din Statele Unite, care avea intenţia să dezvolte şi numeroase alte proiecte, în oraşe precum Baia Mare, Satu Mare, Constanţa, Iaşi sau Giurgiu. Toate aceste proiec­te au fost blocate, iar unele au ajuns de asemenea în insolvenţă sau fali­ment.

Grupul a dezvoltat şi proiectul Armonia Arad, cumpărat de compania austriacă Immofinanz, care a decis în acest an să îl închidă şi să-l transforme în centru logistic.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz, după o discuție cu Trump: Mi-a lăsat impresia că are o poziţie mai nuanţată față de războiul din Ucraina decât ceea ce presupunem
Cancelarul german Olaf Scholz, după o discuție cu Trump: Mi-a lăsat impresia că are o poziţie mai nuanţată față ...
Viitorul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, are ''o poziţie mai nuanţată'' cu privire la Ucraina şi la războiul acesteia cu Rusia decât cea sugerată de ideile care îi sunt......
Lenovo raportează venituri de 17,9 miliarde de dolari pentru trimestrul II din anul fiscal 2024/2025, în creștere cu 24%
Lenovo raportează venituri de 17,9 miliarde de dolari pentru trimestrul II din anul fiscal 2024/2025, în creștere cu 24%
Lenovo Group Limited a prezentat rezultatele obținute în cel de-al doilea trimestru al anului fiscal 2024/25, raportând ...
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările de gaze ca urmare a unei dispute comerciale cu OMV
Cancelarul Karl Nehammer dă asigurări că nu va îngheța nimeni în case în Austria, după ce Gazprom a sistat livrările ...
Austria îşi va menţine politica de sprijin faţă de Ucraina şi are constituite suficiente rezerve de gaze naturale, ...
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%
Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în ...
Impact Developer & Contractor S.A., primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri ...