Guvernul schimbă Regulamentul de valorificare a masei lemnoase aflate în proprietatea publică. Lemnele vor putea fi vândute în mod direct, fără licitație

Guvernul a adoptat marţi o Hotărâre care modifică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, oferind posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 31 ian. 2023, 19:18
Guvernul schimbă Regulamentul de valorificare a masei lemnoase aflate în proprietatea publică. Lemnele vor putea fi vândute în mod direct, fără licitație

Hotărârea pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, a fost adoptată la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi implementează principiile prevăzute în Legea nr. 46/2008 referitoare la valorificarea superioară a masei lemnoase, la sprijinirea dezvoltării rurale prin prelucrarea locală a masei lemnoase şi la prioritatea alocării resurselor de materiale lemnoase din pădurile proprietate publică, necesare încălzirii locuinţelor populaţiei.

„Hotărârea aprobată astăzi aduce o serie de modificări importante în ceea ce priveşte accesul la resursele lemnoase, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici. Astfel, s-a reglementat posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, pe lângă lemnul de foc, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităţilor de interes local, precum şi pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate conform legii. S-a reglementat participarea prin licitaţie electronică pentru rezervarea resurselor lemnoase din proprietate publică, ceea ce va duce la creşterea numărului de operatori”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului transmis marţi către Agerpres.

Tanczos a precizat, totodată, că prin actul normativ s-a reglementat posibilitatea de participare la licitaţiile publice organizate de administratorii fondului forestier proprietate publică a statului pentru vânzarea lotului/piesei de lemn fasonat şi a operatorilor economici care deţin certificat de atestare ca producător din industria mobilei, dar şi a operatorilor economici care deţin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat cu producătorii din industria mobilei care deţin certificat de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului.

Astfel, preţul de pornire la licitaţie/negociere se fundamentează pe principiile economiei de piaţă, corelat cu condiţia de livrare, pe fiecare lot/piesă personalizată, pentru volumul brut şi nu separat volum net şi coajă, cum a fost până în prezent. Modificarea este determinată de faptul că în SUMAL 2.0 se urmăreşte trasabilitatea materialelor lemnoase până la nivel de subprodus, precizează Ministerul Mediului.

De asemenea, se reduce perioada până la care se poate organiza preselecţia, de la 5 şi respectiv 3 zile lucrătoare, la 2 zile lucrătoare anterior licitaţiei şi se reduce documentaţia pe care operatorul economic o depune la licitaţie, prin obţinerea unor informaţii publice referitoare la identificarea operatorului economic şi la capacitatea de exploatare atestată, preluate de comisia de licitaţie de la instituţiile care le deţin.

Tot prin acest HG se aduc clarificări cu privire la preselecţia pentru licitaţia electronică şi la procedurile de urmat în cadrul licitaţiei electronice.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...