Cursul a încheiat şedinţa interbancară la 4,45 lei/euro

 Cursul de schimb a încheiat şedinţa interbancară locală la 4,45 lei/euro, uşor sub nivelurile de la finalul sesiunii precedente, într-o piaţă în care au fost tranzacţionate volume reduse, potrivit dealerilor.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 14:04
Cursul a încheiat şedinţa interbancară la 4,45 lei/euro

La închiderea şedinţei locale de joi euro a fost cotat la 4,4525 – 4,4535 lei, însă ulterior pe pieţele externe cursul a coborât sub 4,45 lei/euro, ca urmare a unor ordine de vânzare de euro.

Astfel, la deschiderea şedinţei interbancare de vineri euro a fost cotat la 4,4485 – 4,4500 lei, respectiv cu 0,35 – 0,4 bani sub cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4525 – 4,4535 lei/euro.

Ulterior, în piaţă au fost plasate ordine de cumpărare de euro, iar cursul a urcat în prima parte a zilei până la 4,4530 lei/euro. Cel mai redus nivel tranzacţionat vineri a fost la deschidere.

În jurul orei 16:30, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4495 – 4,4500 lei, cu 0,3 – 0,35 bani sub nivelurile de la închiderea de joi, iar volumele de tranzacţionare erau în continuare reduse.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut nesemnificativ vineri, la 4,4514 lei/euro, de la 4,4511 lei/euro în ziua precedentă.

Pe de altă parte, leul a continuat să crească în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând cu 1,48 bani (0,45%), de la 3,2661 lei/dolar la 3,2513 lei/dolar. Un curs de referinţă mai mic decât cel de joi a fost publicat pe 7 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2493 lei.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut foarte uşor, de la 3,6111 lei/franc la 3,6070 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României (BNR) în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 1,62% – 2,12% pe an, după ce joi au fost de 1,84% – 2,34% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 4,25% pe an.

Dobânzile afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut nesemnificativ, la 2,19% – 2,69% pe an, de la nivelurile de joi, de 2,2% – 2,7% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...