Ruşii au cumpărat anul trecut un număr record de lingouri de aur

Ruşii au cumpărat un număr record de lingouri de aur în 2022, arată datele publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova, în condiţiile în care reducerile de taxe la achiziţionarea de metale preţioase i-au încurajat pe aceştia să-şi facă stocuri de aur ca o valoare de refugiu, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 03 feb. 2023, 14:37
Ruşii au cumpărat anul trecut un număr record de lingouri de aur

În luna martie a anului trecut, Moscova a eliminat cota de TVA de 20% la achiziţiile de aur de către persoanele fizice, în încercarea de a-i convinge pe ruşi să nu mai utilizeze dolarul american ca valoare de refugiu. De asemenea, Ministerul de Finanţe de la Moscova a scutit populaţia de la plata taxelor pentru profiturile generate din vânzarea lingourilor de aur, ceea ce a stimulat şi mai mult cererea de metal preţios.

Potrivit datelor oficiale, ruşii au cumpărat anul trecut o cantitate de peste 50 de tone de lingouri de aur, de zece ori mai mult decât în anul 2021. Cel mai căutate a fost lingourile de un kilogram, care au reprezentat aproximativ 60% din totalul lingourilor vândute.

În plus, aceste cifre nu sunt definitive şi acoperă doar perioada până la finele lunii noiembrie 2022, a precizat Ministerul rus al Finanţelor.

Separat, banca rusă de stat VTB Bank a anunţat că a vândut 33,8 tone de lingouri de aur clienţilor în 2022, adăugând că în prezent clienţii săi deţin aur în valoare de 50 de miliarde de ruble (711 milioane de dolari).

„Anul trecut aurul a fost o bună soluţie financiară de protejare. Clienţii au transferat fonduri spre acest instrument pentru a-şi diversifica activele şi a face profit atunci când şi-au făcut planurile pe termen lung”, a declarat Yevgeny Beresnev, de la departamentul de produse de investiţii al VTB.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...