A murit Paco Rabanne. Celebrul creator de modă avea 88 de ani

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne, cunoscut pentru creaţiile sale vestimentare în nuanţe metalice, unele dintre cele mai bine vândute parfumuri din lume şi pentru colecţii inspirate din epoca spaţială a anilor 1960, a murit la vârsta de 88 de ani în Portsall, un oraş din regiunea franceză Bretania, informează agenţiile de presă internaţionale, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 feb. 2023, 17:42
A murit Paco Rabanne. Celebrul creator de modă avea 88 de ani

Decesul celebrului creator de modă, al cărui nume real era Francisco Rabaneda y Cuervo, a fost confirmat de un purtător de cuvânt al grupului spaniol Puig, care controlează casa de modă Paco Rabanne după retragerea din activitate a fondatorului acesteia în urmă cu două decenii.

„Cu profundă tristeţe, grupul Puig anunţă decesul lui Paco Rabanne”, a precizat grupul spaniol într-un comunicat de presă, confirmând o informaţie apărută în cotidianul regional Le Telegrame. Creatorul de modă a murit în Portsall, oraşul în care locuia de mai mulţi ani.

„Personalitate majoră a modei, viziunea sa era îndrăzneaţă, revoluţionară şi provocatoare, promovată printr-o estetică unică. Va rămâne o importantă sursă de inspiraţie pentru echipele de modă şi de parfumerie ale grupului Puig, care colaborează permanent pentru a pune în aplicare codurile radical de moderne ale lui Paco Rabanne”, a declarat Marc Puig, CEO-ul grupului spaniol, citat în acelaşi comunicat.

Jose Manuel Albesa, preşedintele diviziei de modă şi produse de înfrumuseţare din cadrul grupului Puig, i-a adus un omagiu „spiritului radical şi rebel” al celebrului designer.

„Cine altcineva ar fi putut să îi îndemne pe parizienii pasionaţi de modă să ceară în magazine rochii din plastic şi din metal? Cine altcineva decât Paco Rabanne ar fi putut să îşi imagineze un parfum denumit ‘Calandre’ – care înseamnă „grilajul ventilatorului auto” – şi să facă din el o legendă a feminităţii moderne?”, a adăugat Jose Manuel Albesa.

Născut pe 18 februarie 1934 în Ţara Bascilor, la San Sebastian, unde mama lui era croitoreasa principală în atelierul designerului Cristobal Balenciaga, Paco Rabanne a absolvit Facultatea de Arte Frumoase din Paris, secţia arhitectură.

Tatăl lui, generalul Rabaneda Postigo, care conducea garnizoana din Guernica, a fost împuşcat mortal de soldaţii lui Franco în 1936. În 1939, familia lui Paco Rabanne s-a refugiat în Franţa.

Şi-a început cariera creând accesorii, bijuterii, cravate şi butoni, pe care le propunea caselor de modă Dior, Saint-Laurent, Cardin, înainte de a-şi lansa propria casă de modă, pentru a face acest domeniu de activitate să trăiască în concordanţă cu materiale şi tehnici revoluţionare.

De-a lungul carierei sale, designerul franco-spaniol, care practica ezoterismul, s-a făcut remarcat şi prin mai multe declaraţii excentrice şi predicţii hazardate.

În 1999, de exemplu, a anunţat într-una dintre cărţile sale distrugerea oraşului Paris prin prăbuşirea staţiei spaţiale Mir, bazându-se pe o lectură personală a profeţiilor lui Nostradamus.

În acelaşi an, casa lui de modă şi-a încetat activitatea în domeniul modei haute-couture, pentru a se concentra pe moda pret-a-porter.

Distanţându-se treptat de luminile reflectoarelor, Paco Rabanne a continuat totuşi să apară în juriile unor festivaluri de modă.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...