Oficial italian: Dorim ca UE să fie spaţiu unitar, fără fracturi între Zona Euro şi ţările non-euro

Italia doreşte ca UE să fie un spaţiu unitar, fără fracturi între statele din Zona Euro şi cele care nu aparţin încă acestui spaţiu, a declarat, vineri, vice-ministrul pentru Afaceri Externe, Marta Dassu, aflată în vizită la Bucureşti în perspectiva viitoarei Preşedinţii italiene a UE.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 20:07
Oficial italian: Dorim ca UE să fie spaţiu unitar, fără fracturi între Zona Euro şi ţările non-euro

„Italia este interesată de întărirea economică a Zonei Euro (…) Vrem o Europă a creşterii economice. Pentru Italia este important ca această redresare economică să nu creeze fracturi între statele care fac parte din Zona Euro şi ţările care urmează să adere. Dorim ca Uniunea Europeană a celor 28 de state să fie un spaţiu unitar şi, din acest motiv, suntem în favoarea dezvoltării pieţei unice”, a precizat Dassu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul de stat în MAE George Ciamba.

Italia va deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului European în a doua jumătate a anului 2014.

Referindu-se la relaţiile bilaterale, Marta Dassu a recunoscut faptul că în ultimul timp oficialii din România şi Italia, din motive de politică internă, „s-au întâlnit prea rar”. „Această vizită marchează începutul unei noi perioade în care dorim să intensificăm relaţiile politice şi cele economice”, a mai spus Dassu.

Vice-ministrul pentru Afaceri Externe a precizat că s-a întâlnit, joi, cu premierul Victor Ponta, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, unul dintre subiectele abordate fiind „importanta prezenţă economică italiană în România”.

Marta Dassu a mai spus că anul viitor va avea loc o reuniune interguvernamentală.

La rândul său, secretarul de stat George Ciamba a precizat că i-a mulţumit oficialului italian pentru „luările de poziţii publice vizavi de sprijinul pe care ni-l acordă nouă şi Bulgariei în privinţa integrării în Spaţiul Schengen”.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...