Ponta nu are nimic împotriva protestelor paşnice: Când blochezi un oraş sau o ţară, intervenim

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că nu are nimic împotriva protestelor cât timp acestea sunt paşnice, precizând că ceea ce nu va accepta este "momentul în care disputa ajunge la violenţă" şi anunţând că a decis, cu ministrul de Interne, să se intervină dacă protestele devin violente.
Economica.net - sâm, 19 oct. 2013, 14:06
Ponta nu are nimic împotriva protestelor paşnice: Când blochezi un oraş sau o ţară, intervenim

Ponta a participat, sâmbătă, la Braşov, la Congresul TSD, declarând jurnaliştilor, după eveniment, că nu are nimic împotriva celor care protestează, dar că nu va accepta „momentul în care disputa ajunge la violenţă”.

„Nu cred că vreun om normal la cap poate să fie de acord să ne rezolvăm problemele prin violenţă”, a spus premierul.

El a menţionat că încurajează dialogul şi că nu crede că vreun om normal ar fi de acord cu rezolvarea problemelor prin violenţă.

„Cred că într-o democraţie este foarte bine să existe păreri diferite, să existe dreptul absolut al celor care nu sunt de acord să îşi spună punctul de vedere. Ceea ce nu voi accepta, cât sunt prim-ministru, şi ce nu trebuie să accepte niciun om politic serios, responsabil, nu tot felul de aventurieri, este momentul în care disputa normală, dialogul, controversa ajunge la violenţă, agresiune, încălcarea legilor. Acolo nu cred că vreun om normal la cap poate să fie de acord să ne rezolvăm problemele prin violenţă. În rest, încurajez dialogul, respect pe toţi cei care au o altă părere”, a spus premierul.

El a declarat că, împreună cu ministrul de Interne, Radu Stroe, şi cu şefii Jandarmeriei, a luat decizia să se intervină în cazul în care protestele devin violente.

„Atâta timp cât protestele sunt paşnice, cât nu încalcă drepturi fundamentale, nu blochează drumuri naţionale, nu intră pe proprietăţi private, evident că-mi doresc foarte mult ca să nu existe niciun fel de reacţie exagerată a forţelor de ordine şi nici n-a fost. E o lună de când în fiecare duminică sunt manifestări şi niciodată nu s-a întâmplat nimic. Deci provocări au fost. În momentul în care foloseşti violenţa, agresezi forţele de ordine, când blochezi un oraş sau o ţară, atunci sigur vom interveni”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta a adăugat că ştie că în apropiere de Roşia Montană, la Câmpeni, există o grupare extremistă care incită la violenţă, dar că se vor lua măsuri ca manifestările extremiste şi violente să nu se extindă.

„Am văzut că este un grup extremist care încearcă să creeze o provocare violentă la Câmpeni, în apropierea Roşiei Montane. Vom avea grijă ca să nu lăsăm manifestările extremiste şi violente să se extindă şi vom lua măsuri”, a mai spus premierul.

Ponta a precizat că nu vrea ca România să trăiască într-un „iz al anilor ’80” fără să se dezvolte precum celalalte ţări europene.

„Ce vrem să facem în România? Să ne dezvoltăm ca toate celelalte ţări folosindu-ne resursele, îmbunătăţind infrastructura sau vrem să trăim aşa într-un iz al anilor ’80? N-o să mai avem nici maşini, nici exploatări petroliere, nimic, şi o să fie totul OK”, a spus el.

Întrebat dacă această poziţie o va avea ca premier şi dacă, totuşi, va vota împotrivă ca parlamentar, Ponta a răspuns: „Am şi eu umor, ca şi dumneavoastră”.

Tot sâmbătă, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a remis un comunicat în care a precizat că speră că „apelurile la violenţă de pe reţelele de socializare vor rămâne fără urmări”.

„Am văzut şi eu ce se scrie pe reţele de socializare sau pe bloguri şi sunt îngrijorat. Sincer, sper că sunt doar opiniile unor exaltaţi, iar protestele vor rămâne unele paşnice. Ar fi păcat şi pentru protestatari şi pentru imaginea României ca apelurile la violenţă să producă rezultate. Nu cred că o cauză se poate apăra, într-un stat democratic, prin violenţă”, a spus Ivan, citat în comunicat.

De asemenea, senatorul PSD Daniel Savu consideră, potrivit unui comunicat, că „apelurile pe care le fac unii protestatari, de a se apela la violenţe în acest weekend nu ar trebui să genereze şi acţiuni în consecinţă. „Eu vreau să cred că cei care protestează vor ignora aceste apeluri, absolut inacceptabile, şi nu vom avea parte de violenţe. Sper că incidentul care l-a avut drept victimă pe ministrul Daniel Barbu să rămână unul izolat. Felicit autorităţile, de altfel, pentru reacţia în acest caz, dar îmi doresc să nu mai fie nevoie de alte intervenţii”, a afirmat parlamentarul, citat în comunicat.

Tot sâmbătă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, ministrul de Interne, Radu Stroe, a făcut apel la protestatarii faţă de proiectul minier de la Roşia Montană „să nu îşi schimbe atitudinea din ultimele săptămâni”, subliniind că îşi doreşte ca „situaţia să nu se schimbe, chiar dacă unii consideră că violenţele sunt o soluţie”.

„Îmi doresc ca situaţia să nu se schimbe, chiar dacă unii consideră că violenţele sunt o soluie. Niciodată violenţa nu este o soluţie! Am încredere în faptul că protestatarii se vor comporta civilizat ca şi până acum”, mai spune Radu Stroe.

Mesajul lui Stroe vine la două zile după ce ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost agresat, joi seară, în Centrul Vechi al Capitalei, unde mai mulţi protestatari faţă de proiectul minier de la Roşia Montană nu l-au lăsat să plece cu maşina în care se afla decât după intervenţia forţelor de ordine, iar luneta maşinii sale a fost spartă.

Opozanţii proiectului minier s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare pentru un nou marş de protest în Bucureşti, care ar urma să aibă loc duminică, pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Senat.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare, au loc proteste ale celor care se opun proiectului de la Roşia Montană.

Manifestanţii cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activităţile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgenţă, acordul de mediu, Roşia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO şi demisia premierului Victor Ponta şi a celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...