O sută de aleşi europeni cer interzicerea noilor proiecte în domeniul combustibililor fosili

- O sută de aleşi europeni au cerut marţi Comisiei Europene să interzică grupurilor energetice din Uniunea Europeană să demareze noi proiecte în domeniul combustibililor fosili, având în vedere pericolul climatic, potrivit unei scrisori consultate de AFP.
AGERPRES - mar, 07 feb. 2023, 11:11
O sută de aleşi europeni cer interzicerea noilor proiecte în domeniul combustibililor fosili

„Uniunea Europeană trebuie să treacă la o viteză superioară şi să oblige prin lege firmele multinaţionale din domeniul combustibililor fosili precum şi firmele din sectorul financiar să renunţe la orice noi proiecte în domeniul cărbunelui, petrolului şi gazelor naturale”, solicită semnatarii scrisorii, printre care se numără eurodeputaţi, parlamentari francezi şi mai mulţi primari. Aceştia cer „preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să propună de urgenţă o legislaţie europeană care să împiedice orice nouă exploatare de combustibili fosili de către companii europene precum ‘TotalEnergies sau Shell.”

Iniţiativa a fost lansată de eurodeputaţii Raphaël Glucksmann (S&D) şi Karima Delli (Verzi), precum şi de primarul oraşului Charleroi, Paul Magnette. Scrisoarea a fost semnată şi de eurodeputatul Yannick Jadot (Verzi), Olivier Faure, prim-secretarul Partidului socialist francez, Delphine Batho (Verzi) precum şi de primarii oraşelor Strasbourg, Jeanne Barseghian şi Grenoble, Eric Piolle.

Toţi aceştia solicită de asemenea o legislaţie care „să împiedice sectorul financiar european să furnizeze servicii financiare pentru acest tip de proiecte precum şi companiilor care nu renunţă rapid să dezvolte acest tip de proiecte cu efecte dăunătoare asupra climei”. „Cerem de asemenea Ursulei von der Leyen să susţină în mod public ideea unui tratat de non-proliferare a energiilor fosile”, precizează aleşii.

„Acum este momentul să acţionăm, până nu va fi prea târziu”, adaugă cei 100 de semnatari ai scrisorii, care va fi prezentată marţi după-amiaza la un eveniment organizat la Bruxelles şi intitulat „stop superprofiturilor pe spinarea planetei”.

Acest apel intervine după ce grupul petrolier britanic Shell a anunţat că în 2022 a înregistrat cel mai mare profit anual din istoria companiei, 42,3 miliarde de dolari. La rândul său, grupul petrolier francez TotalEnergies ar urma să publice miercuri rezultatele sale financiare pe anul 2022, după ce în trimestrul al treilea al anului trecut a realizat un profit net record de 6,6 miliarde de dolari, graţie în principal exploziei cotaţiilor la gaze după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...