Cehia va introduce cerinţe suplimentare privind capitalul principalelor bănci ale ţării

Banca Centrală a Cehiei intenţionează să introducă cerinţe suplimentare privind capitalul principalelor patru instituţii de creditare ale ţării, dar nu va implementa toate reglementările europene privind capitalul tampon, a declarat viceguvernatorul CNB, Vladimir Tomsik, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 06:53
Cehia va introduce cerinţe suplimentare privind capitalul principalelor bănci ale ţării

Uniunea Europeană a adoptat noi reglementări privind capitalul pentru a întări mijloacele de apărare ale instituţiilor de creditare, în urma crizei financiare din ultimii ani. Aceste reglementări vor fi implementate gradual de anul viitor.

Normele ar urma să oblige băncile să-şi constituie rezerve echivalente de peste 8% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă, iar autorităţile naţionale de reglementare au dreptul să ceară băncilor importante să deţină mai mult capital.

Banca Centrală a Cehiei vrea să solicite instituţiilor de creditare un capital tampon suplimentar de 2,5% imediat ce intră în vigoare noile reglementări, în timp principalele patru bănci trebuie să pună deoparte încă 1-3% din valoarea activelor riscante, a explicat Vladimir Tomsik.

Cele mai mari bănci din Cehia sunt Ceska Sporitelna – subsidiară a băncii austriece Erste Group, CSOB – subsidiară a grupului belgian KBC, Komercni Banka – subsidiară a grupului francez Societe Generale din Franţa şi UniCredit, divizia băncii cu acelaşi nume din Italia.

Indicele mediu de adecvare a capitalului Tier în sectorul bancar ceh era de 17,3% în iunie, un nivel ridicat comparativ cu majoritatea sistemelor bancare europene.

‘Vrem să menţinem actualul indice de adecvare a capitalului în sectorul bancar ceh. Nu vrem să permitem scăderea acestuia de la actualul nivel ci doar creşterea lui ulterioară’, a afirmat viceguvernatorul CNB.

Conform rezultatelor testelor de stres publicate vara aceasta de Banca Centrală a Cehiei, sectorul bancar ceh rămâne stabil şi rezistent la riscurile externe, în timp ce indicele de adecvare a capitalului ar putea scădea de la 15% la 10%, în cazul unei înrăutăţiri severe a situaţiei economice.

Unele bănci vor trebui să-şi majoreze capitalul cu 31,5 miliarde de coroane (1,64 miliarde de dolari), sau 0,8% din PIB, într-un scenariu nefavorabil, pentru a-şi majora indicele de adecvare a capitalului peste pragul de 8% stabilit de Banca Centrală a Cehiei.

Instituţia consideră că principalul risc la adresa economiei cehe în următorii doi ani îl constituie un declin semnificativ al activităţii economice, care ar putea duce la o scădere a veniturilor corporaţiilor şi companiilor.

Conform rezultatelor testelor de stres, băncile, companiile de asigurări şi fondurile de pensii pot face faţă unui scenariu nefavorabil, apreciază Banca Centrală a Cehiei.

În timpul crizei financiare globale, Cehia nu a trebuit să salveze niciuna din băncile locale în condiţiile în care volumul activelor toxice a fost echivalent cu mai puţin de un procent din totalul activelor, iar depozitele au depăşit creditele. Economia cehă depinde de cererea din zona euro, unde se îndreaptă aproximativ 70% din exporturile Cehiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...