Zelenski, aflat în vizită la Londra, le cere aliaților săi avioane de luptă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care joi este aşteptat la Bruxelles pentru a participa la summitul Uniunii Europene, a fost primit miercuri la Londra de premierul britanic Rishi Sunak, pentru o vizită rămasă secretă până în ultimele momente, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 17:16
Zelenski, aflat în vizită la Londra, le cere aliaților săi avioane de luptă

Zelenski a utilizat deplasarea pentru a lansa de la tribuna Parlamentului britanic un apel la dotarea ţării sale cu avioane moderne.

Vizita lui Zelenski, care a sosit la Londra cu un avion al Royal Air Force, „demonstrează curajul şi hotărârea” Ucrainei, a scris Sunak într-un comunicat care subliniază totodată angajamentul Londrei de a debloca „o creştere imediată a livrărilor de echipamente militare pentru a ajuta la contracararea ofensivei de primăvară a Rusiei”, în special cu capacităţi mai mari decât cele de care dispune în prezent armata ucraineană.

Acest lucru se va adăuga „unui sprijin pe termen lung” sub forma instruirii trupelor ucrainene, extinsă la piloţi de avioane de vânătoare „pentru a asigura că Ucraina îşi va putea apăra spaţiul aerian pe viitor”, conform aceluiaşi comunicat.

Londra a anunţat de asemenea înăsprirea sancţiunilor împotriva sectorului apărării ruse şi în special în ce priveşte producerea de drone.

La reşedinţa oficială a premierului britanic, Volodimir Zelenski a mulţumit la rândul său Marii Britanii pentru „marele sprijin (acordat) din primele zile ale invaziei” ruse. „Vă mulţumesc mult. Suntem realmente mândri şi avem relaţii foarte bune cu Rishi” Sunak, a adăugat Zelenski.

Ulterior, la Westminster Hall (Parlament), preşedintele ucrainean le-a spus parlamentarilor britanici că va face „tot posibilul şi imposibilul pentru a determina lumea să furnizeze Ucrainei avioane moderne pentru a le da putere şi a-i proteja pe piloţii care ne vor apăra”.

El a făcut referire la pregătirea de pilot a regelui Charles al III-lea, dând asigurări că toţi piloţii de avioane de luptă din Ucraina sunt priviţi ca nişte regi „întrucât sunt atât de puţini şi valoroşi”, şi i-a dăruit preşedintelui Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, o cască de pilot de vânătoare inscripţionată cu mesajul „Libertatea este a noastră, daţi-ne aripi ca s-o apărăm!”.

„Ştim că libertatea va triumfa, ştim că Rusia va pierde”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Anul trecut, Londra i-a furnizat Kievului ajutor militar în valoare de 2,3 miliarde de lire sterline, iar guvernul s-a angajat să menţină acelaşi nivel şi în acest an, situându-se astfel pe poziţia a doua în lume după SUA, sub acest aspect. Londra i-a livrat armatei ucrainene arme letale chiar dinainte de lansarea invaziei ruse, pe 24 februarie anul trecut, şi a fost prima ţară care şi-a anunţat intenţia, în ianuarie, de a-i trimite şi tancuri grele – 14 Challengers 2 – urmată de Germania cu Leopard şi SUA cu Abrams.

Rishi Sunak s-a arătat în schimb reticent în ce priveşte livrarea de avioane de vânătoare, apreciind, săptămâna trecută, că acest lucru ar necesita „luni” şi chiar „ani” de instruire pentru piloţi.

Zelenski urma să se întâlnească ulterior cu militari ucraineni pregătiţi în sud-vestul Angliei, dar şi cu regele Charles al III-lea, la Palatul Buckingham.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...