Ambasadorul rus la București acuză “persecutarea nejustificată” a Lukoil în România

Ambasadorul Valery Kuzmin spune că cel mai mare investitor rus din România, compania Petrotel Lukoil care administrează una dintre cele trei rafinării in țară, este persecutat nejustificat.
Mihai Nicuţ - joi, 09 feb. 2023, 11:23
Ambasadorul rus la București acuză “persecutarea nejustificată” a Lukoil în România

“Unul dintre principalii factori negativi în relațiile bilaterale este tot mai multe restricții introduse pentru afacerile rusești, persecutarea nejustificată a mediului de afaceri rus, în special a celui mai mare investitor rus din această țară, ”Petrotel-Lukoil”. Au existat și acțiuni neprietenoase, discriminatorii împotriva cetățenilor ruși, persoane fizice, care trăiesc legal în România (servici bancare, probleme cu carduri de credit etc.). Acest lucru, desigur, nu contribuie la îmbunătățirea atmosferei în relațiile noastre”.

Acesta este un extras din conferința de presă a ambasadorului Rusiei din România, Valery Kuzmin, redată de publicația Vești din Rusia care a avut loc la data de 8 februarie.

Cu câteva ore înainte de conferința de presă a ambasadorului, publicația Profit.ro arăta că Agenția Națională de Administrare Fiscală i-a emis decizie de impunere gigantului petrolier rus Lukoil, în urma unei inspecții fiscale, solicitându-i să plătească impozit suplimentar în sumă totală de peste 50 de milioane de lei pe profituri obținute în 2021, din operațiuni din România de vânzare de produse petroliere, inclusiv la export. Decizia a fost impusă firmei Litasco SA Geneva Sucursala București, sucursala locală a traderului Litasco, divizie a grupului Lukoil, iar Litasco Geneva a contestat-o în instanță.

În teorie, compania Petrotel Lukoil, care administrează rafinăria Petrotel de la Ploiești, intră sub incidența taxei de solidaritate de 60% pe diferența dintre profitul anului trecut și media anilor 2017-2021 majorată cu 20%, totul depinzând, desigur, de profitul obținut în 2022.

În contextul în care sunt în vigoare embargourile impuse de UE atât pentru țițeiul rusesc, cât și pentru carburanții produși din țiței rusesc, Lukoil (Litasco) nu poate importa în România nici țiței pe care îl extrage din Rusia și nici benzină și motorină produse din țiței rusesc, spre exemplu la rafinăria de la Burgas din Bulgaria, care poate procesa țiței rusesc, fiind exceptată.

Totuși, Litasco a semnat contract cu Oil Terminal pentru a aduce țiței pe cale maritimă iar ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat recent asigurări că sunt asigurate livrările de țiței și caburanți din surse alternative.

Compania rusă riscă să fie supusă direct unui nou val de sancțiuni. La începutul acestei luni, Parlamentul European a cerut țărilor membre UE să adopte „cât mai curând posibil” cel de-al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse și să interzică să activeze pe piața UE companiile care au mai rămas în Europa, inclusiv Lukoil și Rosatom, precum și să renunțe nu numai la importul de petrol și gaze, ci și la importul de uraniu din Rusia.

Rafinăria Petrotel are o capacitate de 2,4 milioane de tone pe an, iar grupul rus mai controlează, prin Lukoil România, o rețea de benzinării cu peste 310 stații.

 

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.