Giorgia Meloni consideră inoportună invitarea lui Zelenski la Paris de către președintele Macron

Şefa Guvernului italian Giorgia Meloni a apreciat joi drept inoportună invitaţia adresată de preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski de a veni miercuri la Paris, informează AFP şi ANSA, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 09 feb. 2023, 17:17
Giorgia Meloni consideră inoportună invitarea lui Zelenski la Paris de către președintele Macron

Întrebată despre oportunitatea vizitei efectuate la Washington la începutul săptămânii de către miniştrii economiei francez şi german, Meloni a răspuns, la sosirea sa la summitul UE de la Bruxelles: „Invitaţia de ieri adresată (de Macron) lui Zelenski mi s-a părut mai inoportună, pentru că eu cred că forţa noastră în această poveste este unitatea”.

„Înţeleg problemele de politică internă, faptul de a privilegia propriile opinii publice interne, însă există momente când a privilegia aceste opinii riscă să nu fie favorabile cauzei (comune) şi mi se pare că tocmai astfel au stat lucrurile în acest caz”, cu vizita de miercuri, la Paris, a lui Zelenski, care a avut o întrevedere la Palatul Elysee şi cu Olaf Scholz, cancelarul federal german.

Potrivit mass-media italiene, Meloni nu a văzut cu ochi buni faptul că nu a fost invitată la acest dineu, miercuri seara, la care s-au întâlnit Macron, Zelenski şi Scholz.

Preşedintele francez şi şefa Guvernului italian au relaţii mai degrabă tensionate, în special în problema migranţilor.

Întrebat despre aceste declaraţii ale Giorgiei Meloni, Macron a răspuns: „Nu am ce să comentez”. „Am vrut să-l primesc, pe preşedintele Zelenski, alături de cancelarul (federal german) Scholz, cred că nu ne-am depăşit atribuţiile (…). Cred de asemenea că preşedintele Zelenski este cel care trebuie să aprecieze formatele (de întâlniri) pe care le alege”, a adăugat preşedintele francez.

„Ceea ce contează este să fim în mod colectiv eficace şi să avem o strategie ce permite să se ajungă la o pace durabilă, adică la o pace ce respectă Ucraina în drepturile şi frontierele sale, o pace care să fie respectuoasă faţă de justiţie, date fiind crimele ce au fost comise, şi o pace ce permite construirea unui cadru securitar durabil pentru Europa noastră”, a conchis Macron.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...