Statele non-euro trebuie să contribuie cu 50 de miliarde de euro la FMI

Statele UE din afara zonei euro ar trebui să contribuie, prin băncile centrale, cu 50 miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru combaterea crizei. Premierul Emil Boc a declarat, la RRA, că România nu va fi obligată să plătească la 50 de miliarde de euro pentru FMI.
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 12:06

România ar putea contribui alături de celelalte state europene cu 200 de miliarde de euro către FMI. Potrivit comunicatului transmis la finele discuţiilor de joi, statele membre ale Uniunii Europene au la dispoziţie 10 zile pentru a confirma participarea la acest efort.

Astfel, statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 miliarde euro, iar băncile centrale ale ţărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 miliarde euro, potrivit Bloomberg.

Consiliul UE invită „comunitatea internaţională” să aducă contribuţii similare la resursele FMI.

Şefii de stat sau de guvern din UE au convenit, joi seară, la prima sesiune a summit-ului care continuă vineri, două seturi de măsuri, pe termen mediu şi lung, respectiv pe termen scurt, pentru a combate criza datoriilor de stat şi pentru a rezolva dezechilibrele şi deficienţele care stau la baza problemelor.

Dintre măsurile cu efect imediat, liderii UE vor consolidarea de urgenţă a Fondului European de Stabilitate Financiară, devansarea înfiinţării Mecanismului European de Stabilitate până la jumătatea anului viitor, finanţarea corespunzătoare a celor două mecanisme pentru a asigura derularea programelor de urgenţă, şi invitarea statelor UE şi a comunităţii internaţionale să acorde împrumuturi de urgenţă către FMI pentru a asigura capacitatea de intervenţie a creditorului de la Washington.

Pe termen lung, UE vizează progresul către integrare fiscală şi coordonarea politicilor economice. Cele mai importante măsuri de guvernanţă fiscală adoptate joi vor fi incluse într-un tratat semnat de statele din zona euro, la care vor subscrie şi şase ţări non-euro, printre care şi România.

Te-ar mai putea interesa și
Afacerile din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,7%, la 11 luni
Afacerile din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 8,7%, la 11 luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 8,7%, în primele 11......
Ce spun liderii europeni despre planul lui Trump pentru Groenlanda
Ce spun liderii europeni despre planul lui Trump pentru Groenlanda
Statele Unite şi Europa sunt "mai puternice împreună", au declarat joi principalii doi lideri ai Uniunii Europene, Ursula ...
Trump se va întâlni cu Putin după ce își va lua postul în primire, după 20 ianuarie
Trump se va întâlni cu Putin după ce își va lua postul în primire, după 20 ianuarie
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat joi că se pregătește să se întâlnească cu președintele ...
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor spune că nu vor fi concedieri masive la stat, mai degrabă plecări voluntare
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor spune că nu vor fi concedieri masive la stat, mai degrabă plecări voluntare
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a precizat că nu vor fi concedieri masive în instituţiile statului, ci doar ...