Potrivit ARF, în perioada 8-10 februarie 2023, o echipă a autorităţii – formată din membri ai proiectului privind achiziţia a 37 rame electrice inter-regionale (RE-IR) – a efectuat o vizită tehnică la fabrica Alstom de la Katowice (Polonia). Această deplasare constituie o obligaţie contractuală, prevăzută în contractul încheiat de ARF cu firma Alstom Ferroviaria SpA, în data de 25 martie 2022, ce are ca obiect achiziţia a 20 de rame electrice de lung parcurs şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani, contract suplimentat cu încă 17 rame electrice de lung parcurs, prin semnarea unui act adiţional, la 16 septembrie 2022, scrie Agerpres.
„În cadrul acestei deplasări, reprezentaţii furnizorului Alstom au prezentat stadiul fabricării primului tren. Astfel, în conformitate cu prevederile contractuale, primul tren urmează să ajungă la Centrul de Testări Feroviare de la Făurei în luna iulie 2023, în vederea efectuării testelor dinamice, iar cel de al doilea va sosi în luna august 2023, fiind destinat, cu precădere, testelor pe liniile CFR, după care ambele trenuri vor executa probele de rulare în unitate multiplă. În baza rezultatelor acestor teste, trenul nr. 3 va fi livrat către ARF, astfel încât în luna decembrie 2023 acesta să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România. Conform clauzelor contractuale, celelalte trenuri urmează să intre în circulaţie comercială începând cu anul 2024”, se spune în postare.
Viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 locuri pe scaune.
Unităţile dispun de un sistem de semnalizare şi siguranţă ERTMS nivel 1 şi 2, sistem naţional PZB90 şi sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spaţii pentru bar/bistro şi pentru călători cu dizabilităţi, precum şi o zonă destinată distribuirii automate de bilete şi aparate de compostat, precizează ARF.
Ramele electrice RE-IR vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării, dar vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroşani – Simeria, Bucureşti-Nord-Craiova-Timişoara-Arad, Cluj-Timişoara, Cluj-Suceava-Iaşi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.
Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.