Operatorii vor continua să investească în reţelele telecom zeci de milioane de euro, în 2014

Operatorii telecom vor continua să investească, în 2014, sume de ordinul zecilor de milioane de euro în extinderea acoperirii reţelelor şi creşterea vitezei de transfer a datelor, au declarat reprezentanţii Orange, Vodafone, UPC România, Romtelecomşi Cosmote, prezenţi la ZF Digital'13.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 09:00
Operatorii vor continua să investească în reţelele telecom zeci de milioane de euro, în 2014

„UPC România va investi în creşterea vitezei de transfer a datelor, care va ajunge până la 1Gbps. De asemenea, vom continua să investim în dezvoltarea reţelelor în oraşele unde suntem prezenţi. Suma alocată investiţiilor în 2014 va fi similară cu fondurile cheltuite în acest an şi se va ridica la 30 milioane de euro”, a declarat directorul general al UPC România, Severina Pascu.

Şeful Orange România, Jean Francois Fallacher, a afirmat că investiţiile operatorului vor fi îndreptate către domeniul 4G şi reînnoirea echipamentelor de reţea din mediul urban.

„De asemenea, vom continua să investim şi în instruirea angajaţilor Orange România, în condiţiile în care jumătate din vânzările noastre de terminale sunt smartphone”, a spus Fallacher, care a adăugat că în anii precedenţi fondurile alocate investiţiilor s-au situat între 100 şi 120 milioane de euro.

Directorul general al Romtelecom şi Cosmote România, Nikolai Beckers, a estimat că investiţiile vor atinge 170 milioane de euro în 2014 şi vor viza atât reţeaua fixă, cât şi cea mobilă.

„Ne vom concentra atât pe 4G, cât şi pe partea fixă a reţelei, care va deveni complet digitală”, a spus Beckers.

În cazul Vodafone România, directorul financiar al operatorului, Till Streichert, a afirmat că fondurile alocate investiţiilor pentru anul viitor vor cumula 100 milioane de euro.

„Investiţiile vor susţine eforturile noastre ân direcţia creşterii vitezei de transfer a datelor, a gradului de acoperire a reţelei”, a spus Streichert.

Întrebaţi dacă sunt interesaţi de achiziţionarea drepturilor de retransmisie a meciurilor de fotbal din Liga I, reprezentanţii operatorilor telecom au spus că analizează acest subiect, unul complicat de altfel, dar că preţurile sunt mari.

„Au fost discuţii privind drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal. Sunt costuri foarte mari. Dacă preţurile se vor schimba, vom lua în considerare şi această oportunitate”, a spus reprezentantul UPC România.

Beckers a afirmat, de asemenea, că preţurile sunt mari.

„Calculele sunt complicate si depind foarte mult de numărul de abonaţi. Nu eliminăm posibilitatea să participăm la licitaţie”, a spus şeful Romtelecom şi Cosmote România.

Streichert a spus că subiectul este complicat şi că Vodafone România analizează pozibilitatea participării la licitaţia privind drepturile de retransmisie a meciurilor de fotbal.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...