CNA sesizează Parchetul pentru că OTV emite ilegal, fără a avea licenţă audiovizuală

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să sesizeze Parchetul privind faptul că, începând de vineri noaptea, OTV emite ilegal în România, fără a avea licenţă audiovizuală, programul televiziunii fiind retransmis pe frecvenţa de satelit a postului DD TV.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 09:10
CNA sesizează Parchetul pentru că OTV emite ilegal, fără a avea licenţă audiovizuală

CNA s-a autosesizat cu privire la emisia televiziunii OTV pe frecvenţa Direct Digital TV (DD TV), începând cu data de 18 octombrie, ora 23.00.

La propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, Consiliul a decis, în şedinţa de marţi, să sesizeze Parchetul pentru că OTV emite în România fără a avea licenţă audiovizuală.

Decizia a fost luată în baza articolului 96, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 5.000 lei la 100.000 lei transmisia serviciilor de programe de televiziune/radiodifuziune fără licenţă de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru, dacă fapta prezintă pericol pentru siguranţa naţională, ordinea publică sau sănătatea publică ori poate crea probleme de natură economică sau operaţională altor furnizori de reţele ori servicii de comunicaţii electronice sau utilizatorilor”.

Totodată, CNA a decis, marţi, să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi societatea Digital Sky SRL, care ridică semnalul televiziunii DD TV la satelitul Eutelsat 16 grade Est, să suspende difuzarea televiziunii DD TV, „până la soluţionarea aspectelor de natură penală” în acest caz.

Această decizie a fost luată cu unanimitate de voturi de membrii CNA (Laura Georgescu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

În plus, Consiliul a decis să îi invite pe acţionarii societăţii Telecroma Media SRL, care deţine licenţa audiovizuală a DD TV, la şedinţa CNA de joi.

Laura Georgescu a spus că societatea Telecroma Media SRL a primit o amendă de la CNA în anul 2009, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, dar nu a făcut, în termen de şase luni, dovada la CNA că a achitat această amendă.

Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, „Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia”.

Cu toate acestea, Laura Georgescu nu a susţinut în şedinţa de marţi retragerea licenţei audiovizuale a DD TV, propunând discutarea acestui subiect în şedinţa de joi a Consiliului.

Propunerea de amânare a discutării cazului a fost adoptată cu şapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu), în timp ce „împotriva” amânării discutării aspectului au votat Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Florin Gabrea şi Cristina Trepcea.

„Nu depinde de noi să decidem dacă închidem sau nu o televiziune, pur şi simplu legea ne obligă”, a spus Cristina Trepcea, făcând referire la neachitarea amenzii de către DD TV, fapt care, potrivit Legii audiovizualului, implică retragerea licenţei audiovizuale a DD TV.

„Dacă există această amendă neplătită, în Legea audiovizualului spune foarte clar că, în şase luni, trebuie făcută dovada. A făcut dovada? Înţeleg că nu. De ce mai aşteptăm?”, a spus şi Narcisa Iorga.

În schimb, Laura Georgescu a spus că societatea Telecroma Media SRL este în insolvenţă din septembrie 2013. „Nu are plan de reorganizare, nu va veni niciodată cu documentele”, a spus Georgescu.

Pe de altă parte, prezentă la şedinţa CNA de marţi, reprezentanta Telecroma Media SRL – avocatul Julia Zorkoczy – a solicitat Consiliului amânarea discutării situaţiei DD TV, pentru ca asociaţii societăţii Telecroma Media SRL să aibă timp suficient pentru a depune la CNA toate documentele.

Julia Zorkoczy a mai solicitat CNA să invite la discuţii şi pe reprezentanţii OTV. „Noi considerăm de cuvinţă să răspundă şi ei la nişte întrebări cu privire la modalităţile tehnice, modalităţile de a emite”, a spus avocatul DD TV.

În schimb, membrul CNA Cristina Trepcea a spus că CNA nu poate invita la discuţii reprezentanţii unui post care nu există.

Pe de altă parte, la şedinţa CNA de marţi a fost prezentă Livia Vasile, care a spus că îl reprezintă pe Dan Diaconescu, dar nu are un mandat pentru a vorbi în şedinţa de marţi.

„Dar cine este domnul Dan Diaconescu? Este o persoană privată”, i-a spus Cristina Trepcea, întrebând-o pe Livia Vasile care este scopul prezenţei sale în sala de şedinţe a CNA.

Livia Vasile a spus, în schimb, că şedinţele CNA sunt publice. „Eu am activat în OTV înainte de a fi închis. Dar nu am venit astăzi să vorbesc în numele nimănui”, a spus aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...