Reactorul nuclear nr. 5 de la Cernavodă nu va mai exista niciodată

Acţionarii noi şi vechi ai SN Nuclearelectrica (SNN) vor decide pe 21 noiembrie sistarea investiţiei la Unitatea 5 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. Încă nu este definitiv decisă soarta reactoarelor 3 şi 4.
Adrian N. Ionescu - mar, 22 oct. 2013, 09:54
Reactorul nuclear nr. 5 de la Cernavodă nu va mai exista niciodată

Pe ordinea de zi a adunării acţionarilor Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) din 21 noiembrie figurează şi aprobarea sistării investiţiei la Unitatea 5 a Centralei Nuclearelectrice Vernavodă, care ar fi urmat să aibă o putere de 700 MW.

Totodată, acţionarii SNN urmează să aprobe schimbarea destinaţiei şiutilizării spaţiilor şi structurii deja utilizate, aferente Unităţii 5, pentru „alte activităţi în legătură cu exploatarea în siguranţă a Unităţilor 1 şi 2 şi, ulterior, a Unităţilor 3 şi 4, în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară”, se spune în convocatorul AGA, trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Lucrările la Unitatea 5 sunt realizate în proporţie de numai 2,8%. În vreme ce la reactoarele 3 şi 4 s-au realizat în proporţii de 50, respectiv 15%.

Investiţia în Unitatea 5 după proiectul CANDU 700 nu mai este fezabilă, potrivit notei de fundamentare a hotărârii guvernului privind sistarea.

„Estimându-se ca dată de punere în funcţiune a Unităţii 5 anul 2025, se poate considera, că la acea dată, autorizarea va fi practic imposibilă, Uniunea Europeană neacceptând decât grupuri energetice nucleare de generaţii noi: III plus şi IV, acest proiect fiind de generaţia II plus”, se spune în documentul guvernamental.

România caută investitori pentru cele două unităţi, proiect evaluat la 6,5 miliarde de euro şi în care statul contribuie cu 84%, prin Nuclearelectrica, la compania de proiect, restul fiind împărţit cu Enel şi ArcelorMittal.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...