Creşterea record a salariilor din Marea Britanie nu ţine pasul cu majorarea inflaţiei

Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a urcat cu 6,7% în trimestrul patru din 2022, cel mai rapid ritm de creştere din 2001, excluzând pandemia, dar salariile, ajustate în funcţie de inflaţie, au scăzut cu 2,5%, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit Reuters şi BBC.
AGERPRES - mar, 14 feb. 2023, 12:42
Creşterea record a salariilor din Marea Britanie nu ţine pasul cu majorarea inflaţiei

Costul vieţii înregistrează în prezent cel mai rapid ritm de creştere din ultimii aproape 40 de ani, parţial din cauza războiului din Ucraina. Bugetele gospodăriilor sunt afectate de creşterea facturilor la energie şi de preţurile mai ridicate ale alimentelor şi combustibililor. În prezent, rata anuală a inflaţiei în Regatul Unit se situează la 10,5%.

În perioada octombrie – decembrie 2022, creşterea salariilor a fost mai puternică în sectorul privat (7,3%) decât în sectorul public (4,2%), a precizat ONS. Dar ambele cifre sunt inferioare ratei anuale a inflaţiei, care a ajuns la 10,5%.

Totuşi, salariul total a crescut în ritm anual cu 5,9% în trimestrul patru din 2022, cel mai lent ritm de creştere din perioada mai-iulie 2021. Economiştii se aşteptau la o creştere de 6,5% a nivelului salariului reglementat în Marea Britanie şi de 6,2% a salariului total.

De asemenea, în trimestrul patru din 2022, rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, în linie cu estimările analiştilor. Deşi este cel mai redus nivel din ultimii aproape 50 de ani, Banca Angliei a avertizat că până în 2025 rata şomajului aproape se va dubla, din cauza recesiunii dure cu care se va confrunta Marea Britanie.

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 76.000, la 1,134 milioane, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, arată datele ONS, deşi cei mai mulţi angajatori sunt forţaţi să majoreze salariile pentru a-i atrage pe angajaţii de care au nevoie.

Ponderea persoanelor clasificate ca inactive – care nu lucrează sau nu caută un loc de muncă – a scăzut la 21,4% în trimestrul patru din 2022, de la 21,7% în precedentele trei luni, a precizat ONS.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...