Creanţele Administraţiei Publice au crescut la 25,9% din PIB la finele trimestrului II – date BNR

Totalul creanţelor sectorului 'Administraţie publică' (AP) a crescut, ca pondere în Produsul Intern Brut, la 25,9%, la finele trimestrului doi 2013, faţă de 25,6% cât erau la finele trimestrului doi 2012, potrivit datelor provizorii privind conturile financiare trimestriale ale AP, publicate, marţi, de Banca Naţională a României.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 12:22
Creanţele Administraţiei Publice au crescut la 25,9% din PIB la finele trimestrului II - date BNR

Creşterea s-a realizat în principal pe seama majorării cuantumului depozitelor administraţiei publice, care au crescut cu 0,9 puncte procentuale, ajungând la un nivel de 6% din PIB. Deţinerile de acţiuni şi alte participaţii ale statului au crescut cu 0,2 puncte procentuale, până la 11,6% din PIB. Creanţele comerciale au scăzut cu 0,7 puncte procentuale, ajungând la un nivel de 7,2% ca pondere în PIB, arată BNR.

Angajamentele sectorului ‘Administraţia publică’ s-au majorat ca pondere în produsul intern brut la 43,6%, la finele trimestrului doi 2013, faţă de finele trimestrului doi 2012, când reprezentau 43,0%.

Titlurile în lei şi valută au crescut cu 2,6 puncte procentuale pe seama emiterii de noi titluri în lei şi în valută, pe termen lung, ajungând la un nivel de 24,6 la sută din PIB.

Datoriile comerciale au scăzut cu 0,5 puncte procentuale, până la 6,0 la sută din PIB, la finele trimestrului doi 2013, iar împrumuturile au scăzut cu 1,5 puncte procentuale, astfel încât reprezentau 12,4 la sută din PIB, la finele trimestrului doi 2013.

Angajamentele sectorului ‘Administraţia publică’ s-au majorat ca pondere în produsul intern brut la 43,6% la finele trimestrului doi 2013, faţă de finele trimestrului doi 2012, când reprezentau 43,0%. Titlurile în lei şi valută au crescut cu 2,6 puncte procentuale pe seama emiterii de noi titluri în lei şi în valută, pe termen lung, ajungând la un nivel de 24,6% din PIB. Datoriile comerciale au scăzut cu 0,5 puncte procentuale, până la 6,0% din PIB la finele trimestrului doi 2013, iar împrumuturile au scăzut cu 1,5 puncte procentuale, astfel încât reprezentau 12,4% din PIB, la finele trimestrului doi 2013.

În trimestrul doi 2013, creanţele sectorului ‘Administraţia publică’ au fost mai mici decât angajamentele acestui sector, ceea ce a determinat un necesar de finanţare de 0,3% din PIB, mai redus comparativ cu trimestrul doi 2012, când a reprezentat 0,5% din PIB.

Valoarea creanţelor subsectorului ‘Administraţia centrală’ a crescut la 24,1%, faţă de 23,5%, a subsectorului ‘Administraţia locală’ a scăzut la 1,9%, faţă de 2,1%, iar a subsectorului ‘Administraţiile sistemelor de asigurări sociale’ s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel de 2,3%.

Valoarea angajamentelor a crescut în cazul subsectoarelor ‘Administraţia centrală’, la 40,2%, faţă de 39,3%, şi ‘Administraţia locală’ la 4,3%, faţă de 4,2%, în timp ce în cazul subsectorului ‘Administraţiile sistemelor de asigurări sociale’ a scăzut la 1,6%, faţă de 1,8%.

În trimestrul doi 2013, subsectorul ‘Administraţia centrală’ a prezentat un necesar net de finanţare de 0,2% (faţă de faptul că înregistra capacitate de finanţare de 0,1% în trimestrul doi 2012). Subsectorul ‘Administraţia locală’ a prezentat un
necesar de finanţare de 0,2% (faţă de 0,4% în trimestrul doi 2012), în timp ce subsectorul ‘Administraţiile sistemelor de asigurări sociale’ a înregistrat o capacitate de 0,05% în trimestrul doi 2013 (faţă de necesarul de finanţare de 0,2% al trimestrului doi 2012).

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea de 5 ani și un cupon fix plătibil anual de 7,67%.......
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...