Parlamentul European a adoptat REPowerEU, un plan pentru reducerea dependenţei energetice a UE de Rusia şi accelerarea tranziţiei verzi

Parlamentul European (PE) a adoptat marţi, în sesiune plenară la Strasbourg, planul REPowerEU, în valoare totală de 20 de miliarde de euro în granturi nerambursabile, România urmând să beneficieze de o alocare de 1,39 de miliarde de euro în vederea finanţării de proiecte în domeniul energiei, bani pe care va trebui să îi cheltuiască până în 2026.
AGERPRES - mar, 14 feb. 2023, 15:07
Parlamentul European a adoptat REPowerEU, un plan pentru reducerea dependenţei energetice a UE de Rusia şi accelerarea tranziţiei verzi

Planul REPowerEU stabileşte o serie de măsuri menite să reducă rapid dependenţa de combustibilii fosili din Rusia şi să accelereze tranziţia verde, sporind în acelaşi timp rezilienţa sistemului energetic din UE. Planul se bazează pe trei piloni: diversificare, economisire şi accelerarea trecerii la energia curată.

Parlamentul European a confirmat în plen cu 535 voturi pentru, 63 împotrivă şi 53 abţineri un acord încheiat cu Consiliul în decembrie 2022. În temeiul acordului, statele membre care solicită să primească fonduri suplimentare printr-un plan modificat de redresare şi rezilienţă vor trebui să includă măsuri de economisire a energiei, de producere a energiei curate şi de diversificare a aprovizionării cu energie, aşa cum se prevede în planul REPowerEU.

Raportorii Parlamentului European pentru REPowerEU au fost eurodeputaţii români Siegfried Mureşan (PPE) şi Dragoş Pîslaru (Renew) şi eurodeputata spaniolă Eider Gardiazabal Rubial (S&D).

„Am văzut cu toţii în ultimul an, de la invazia ilegitimă şi ilegală a forţelor armate ruse în Ucraina, cât de importantă este independenţa energetică. Am văzut că dictaturile, liderii autocraţi nu au ezitat să folosească energia ca instrument politic împotriva poporului ucrainean, dar şi împotriva cetăţenilor UE”, a declarat luni seară, în plenul PE, europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a precizat că, prin adoptarea acestui plan, UE arată că a „învăţat din trecut”.

„Vom acţiona împreună, ca Uniune Europeană, pentru a ne reduce dependenţa energetică de Rusia, pentru a nu mai importa gaz, cărbune şi petrol din Rusia. Toate acestea, cât mai repede posibil şi pentru totdeauna. Şi ar trebui să învăţăm din greşelile trecutului. Niciodată în viitor să nu mai fim dependenţi de o singură ţară care ne oferă energie, de o singură rută de transport sau de o singură sursă energetică. Trebuie să ne diversificăm consumul de energie, trebuie să importăm din ţări pe care ne putem baza, ţări care sunt stabile, ţări care sunt democraţii, ţări care sunt partenere. Şi ar trebui să producem cât mai multă energie energie posibilă în cadrul UE (…). Acestea sunt principiile de bază ale REPowerEU”, a mai afirmat el.

Potrivit lui Mureşan, cele 20 de miliarde de euro prevăzute de REPowerEu „ne vor ajuta să îmbunătăţim infrastructura, să ne conectăm mai bine, ceea ce înseamnă să putem transporta energia de acolo unde există, acolo unde avem nevoie de ea”, dar şi „să ne reducem dependenţa de Rusia şi să devenim mai eficienţi energetici”.

„Cu cât devenim mai eficienţi energetic, cu atât avem nevoie de mai puţină energie pentru consum (…) Cu cât consumăm mai puţină energie, cu atât factura pentru cetăţeni şi companii va fi mai mică”, a mai precizat eurodeputatul PPE.

La rândul său, eurodeputatul Dragoş Pîslaru a afirmat în cadrul dezbaterii de luni seara, care a precedat votul de marţi asupra REPowerEU, că Rusia a folosit gazul şi combustibilii săi fosili ca „armă politică şi economică”, dar că UE nu are nevoie de aceste resurse, pentru că, prin noul plan, blocul comunitar îşi poate creşte „capacitatea de a depozita şi de a produce propria energie”.

„Dar nu cu orice cost. Trebuie să ne menţinem ambiţiile verzi (…). Trebuie să folosim forţa deplină a resurselor noastre naturale – vântul, apa, soarele – pentru a ne diversifica sistemul energetic”, a mai declarat el.

„Cum ne luptăm cu insecuritatea? Cu investiţii sigure. Industria noastră nu este atât de rezilientă, avem nevoie de mai multă autonomie şi de mai puţină dependenţă. Putem obţine asta prin REPowerEU”, a spus europarlamentarul REPER.

„Haideţi să folosim REPowerEU să renovăm clădirile în care oamenii săraci îngheaţă, haideţi să ajutăm magazinele de la colţul străzii să îşi reducă facturile la energie, să sprijinim IMM-urile să lucreze în birouri eficiente energetic”, a subliniat el.

„Cetăţenii au avut un an greu, având dificultăţi în a cumpăra mâncare şi bunuri de bază, din cauza creşterii preţurilor. Acum se luptă cu facturi ridicate la energie. Nu putem să îi lăsăm singuri pe antreprenorii noştri, micile afaceri. Este nevoie de soluţii sustenabile acum, nu mai târziu. Putem face asta datorită REPowerEU. Acest instrument verde le oferă statelor membre 20 de miliarde de euro, în plus faţă de banii primiţi din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă”, a explicat Pîslaru.

„Ambiţie, investiţii sigure, transparenţă – asta este, pe scurt, ce propune REPowerEU. Acum aşteptăm să vedem cum vor folosi guvernele banii”, a adăugat eurodeputatul din partea grupului Renew.

La rândul său, eurodeputata spaniolă Eider Gardiazabal Rubial a reamintit că obiectivele REPowerEU sunt reducerea impactului economic al invaziei ruse din Ucraina, scăderea preţurilor la energie şi continuarea tranziţiei spre energia verde.

„Am elaborat un plan pentru a reduce impactul economic al războiului, avansând în acelaşi timp tranziţia verde. Vor exista 20 de miliarde de euro în plus pentru combaterea sărăciei energetice, pentru promovarea energiei verzi şi pentru îmbunătăţirea capacităţilor noastre de stocare a energiei. Am negociat o derogare limitată de la principiul de ‘a nu prejudicia în mod semnificativ’ mediul, deoarece suntem hotărâţi să luptăm împotriva schimbărilor climatice şi să nu punem în pericol obiectivele climatice ale UE. De asemenea, am introdus modificări, cum ar fi o mai mare transparenţă şi prioritate pentru proiectele transfrontaliere”, a spus ea.

Din partea Comisiei Europene, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a subliniat că scopul REPowerEU este de a oferi „energie accesibilă, sigură şi sustenabilă” pentru Uniunea Europeană.

„Trebuie să recunoaştem că implementarea planurilor naţionale ambiţioase de redresare şi rezilienţă se desfăşoară într-un context provocator. Agresiunea neprovocată şi ilegală împotriva Ucrainei a declanşat o perturbare masivă a pieţei globale de energie. În aceste circumstanţe fără precedent, REPowerEU a fost conceput cu un obiectiv clar, să ofere energie accesibilă, sigură şi sustenabilă pentru Europa”, a spus comisarul european în cadrul aceleiaşi dezbateri.

După votul de marţi, planul REPowerEU va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi va deveni legislaţie la nivel european.

Apoi, fiecare guvern din UE va trebui să prezinte Comisiei Europene spre aprobare planul său naţional pentru a obţine finanţare în cadrul REPowerEU. Imediat ce Comisia Europeană va aproba planurile naţionale, fiecare stat va primi o prefinanţare de 20%. În cazul României, acest lucru înseamnă aproximativ 280 de milioane de euro.

Conform prevederilor REPowerEU, statele membre au obligaţia să facă publică lista celor mai mari 100 de beneficiari din acest fond, în ordinea descrescătoare a finanţării primite.

Noile norme se aplică retroactiv măsurilor de la 1 februarie 2022, cu un număr limitat de excepţii. Conform PE, eurodeputaţii s-au asigurat că măsurile sunt concepute pentru a sprijini investiţiile menite să combată sărăcia energetică în cazul gospodăriilor vulnerabile, IMM-urilor şi microîntreprinderilor.

„Eurodeputaţii au convins ţările Uniunii să aloce cel puţin 30% din fondurile pe care le cheltuie în cadrul REPowerEU pentru proiecte naţionale sau multinaţionale care abordează blocajele existente în ceea ce priveşte transportul, distribuţia şi stocarea energiei, precum şi creşterea fluxurilor transfrontaliere”, se arată într-un comunicat de presă al PE.

„Principiul de ‘a nu aduce prejudicii semnificative’ ar trebui să se aplice capitolelor din REPowerEU. În acelaşi timp, se vor acorda derogări temporare atât pentru măsurile care protejează Uniunea în contextul provocărilor imediate cu care se confruntă în materie de securitate energetică, cât şi pentru cele care reduc la minimum prejudiciul potenţial împotriva mediului şi care nu periclitează obiectivele Uniunii în materie de climă”, mai adaugă PE.

Conform Parlamentului, din suma de 20 de miliarde de euro de granturi suplimentare propusă de Comisie, opt miliarde vor proveni dintr-o licitaţie anticipată a certificatelor naţionale de emisii din cadrul sistemului Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în timp ce 12 miliarde vor proveni din Fondul pentru inovare. În plus, veniturile realizate prin ETS nu vor putea fi folosite pentru investiţiile în combustibilii fosili, precizează PE.

Ca răspuns la dificultăţile şi perturbările de pe piaţa mondială a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Comisia Europeană a prezentat în primăvara anului trecut planul REPowerEU. Obiectivele sunt economisirea energiei, producerea de energie curată şi diversificarea surselor de energie.

În decembrie anul trecut, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord politic privind finanţarea REPowerEU, care prevede posibilitatea ca statele membre să includă capitole referitoare la REPowerEU în planurile lor de redresare şi rezilienţă.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...