ADRFR: Circa 40% din exportul paralel se realizează prin farmaciile cu licenţe de distribuţie angro

Exporturile paralele de medicamente au scăzut în acest an, faţă de 2012, estimează Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ARDFR), care susţine că 30-40% din aceste livrări se realizează prin intermediul farmaciilor care deţin licenţe de distribuţie angro.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 15:26
ADRFR: Circa 40% din exportul paralel se realizează prin farmaciile cu licenţe de distribuţie angro

„Din datele noastre, exporturile paralele au scăzut în acest an. Exportul paralel se poate realiza la nivel de producător, la nivel de distribuitor şi la nivel de farmacie. La nivel de distribuitor, obligaţia de serviciu public ne forţează să livrăm în primul rând în România. Chiar dacă unii distribuitori reuşesc să exporte anumite produse, în mod cert sunt obligaţi prin lege să deservească piaţa locală. Dar sunt anumite produse care ajung în farmacie de unde pleacă către alţi distribuitori care le exportă, din cauza faptului că, potrivit legii, farmaciile au dreptul să aibă licenţe de distribuţie angro”, a declarat preşedintele ADRFR, Robert Popescu, care ocupă şi poziţia de director general al grupului faramceutic A&D Pharma.

El estimează că 30-40% din exporturile paralele au ca sursă farmaciile şi spune că odată cu modificarea legii sănătăţii acest procent va dispărea.

Vicepreşedintele ADRFR, Iulian Trandafir, care deţine poziţia de director general al Farmexpert, a arătat că la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale sunt înregistrate peste 450 de licenţe de distribuţie angro.

„Trebuie deţinută licenţă pentru fiecare depozit. Noi (din ADRFR – n.r.) avem 28 de licenţe şi acoperim trei sferturi din piaţă. Unde sunt celelalte licenţe? Majoritatea celor care deţin aceste licenţe cumpără produs cu produs din farmacii şi le vând ulterior la export”, a declarat Trandafir.

Totodată, pentru îmbunătăţirea livrărilor şi evitarea lipsei de medicamente, ADRFR susţine modificarea legii sănătăţii prin impunerea obligaţiei de serviciu public şi producătorilor şi farmaciilor, în condiţiile în care în România există producători care refuză onorarea comenzilor către anumiţi distribuitori.

„Obligaţia de serviciu public trebuie privită în mod consecvent şi unitar pe întreg lanţul de distribuţie şi, în acest sens, am fost de acord cu eliminarea dreptului farmaciilor şi lanţurilor de farmacii de a deţine şi autorizaţii de distribuţie, considerând că închiderea lanţului de obligaţii de serviciu public de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă până la farmacie este de natură să îmbunătăţească accesul pacienţilor români la medicamente. Modificarea legii sănătăţii prin impunerea obligaţiei de seviciu public pentru producător, distribuitor şi farmacie se referă explicit la comenzile aferente consumului din România”, a arătat Popescu.

La rîndul său, Iulian Trandafir a spus că niciun producător de medicamente nu acceptă să îşi asume contractual, în relaţia cu distribuitorii angro, obligaţia de a le onora comenzile în cantităţile solicitate.

Înfiinţată în anul 2003, ADRFR cuprinde distribuitorii Mediplus Exim, Farmexpert DCI şi Farmexim şi reţelele de farmacii Sensiblu, Farmaciile Dona şi Help Net, care cumulează afaceri de aproape 2 miliarde euro pe an şi reprezintă aproximativ 60% din piaţa locală de distribuţie şi retail farmaceutic.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...