Romsys, S&T România şi UTI Grup, ofertanţi pentru sistemul IT al actelor de stare civilă

Romsys, S&T România şi UTI Grup au depus separat, în consorţii, oferte pentru sistemul de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă, proiectul fiind estimat la 151,5 milioane lei (34,4 milioane euro), TVA inclusă, potrivit Ministerului pentru Societatea Informaţională.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 20:27
Romsys, S&T România şi UTI Grup, ofertanţi pentru sistemul IT al actelor de stare civilă

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, a anunţat marţi, la ZF Digital ’13, că instituţia a primit luni trei oferte pentru acest sistem, fără a da mai multe detalii.

„Luni, 21 octombrie, au fost deschise cele trei oferte primite. Sunt consorţii IT care reprezintă tot ce înseamnă mai important în industria IT din România”, a declarat ministrul.

Romsys a depus oferta alături de Indra Sistemas SA şi Mercury 360 Communications SRL, S&T România are ca parteneri Siveco România, Expert One Research SRL, Frontal Communications SRL şi BCS Business Consulting Software SRL, iar UTI Grup a înaintat oferta în consorţiu cu CertSIGN SA şi AM Project Design & Consulting SRL.

Licitaţia pentru sistemul informatic de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă a fost lansată în prima parte a lunii august.

Termenul pentru depunerea ofertelor a expirat la 23 septembrie. Înainte de expirarea acestui termen, licitaţia a fost contestată de Lex Consulting Miercurea-Ciuc, o societate înfiinţată în 2002, al cărei obiect de activitate este furnizarea de servicii de consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării.

În 2012, potrivit datelor transmise Ministerului Finanţelor Publice, Lex Consulting a înregistrat o cifră de afaceri de 10.000 lei, de la 12.446 lei în urmă cu un an, şi un profit net de 4.620 lei. Unicul asociat al firmei este o persoană fizică – Tudor-Marian Miron.

Într-o primă fază, Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC) a suspendat licitaţia, apoi, la finele lunii septembrie, a admis în parte contestaţia Lex Consulting şi a solicitat Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) să modifice caietul de sarcini al licitaţiei pentru sistemul de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă.

„Din păcate, amânarea licitaţiilor este o problemă foarte serioasă Se invocă interesul legitim al acestor firme, dar cum poate o firmă cu afaceri sub 5.000 de euro pe an să aibă interes legitim într-o licitaţie de milioane de euro? În plus, după ce a contestat, nici nu a depus oferte. Cum poate, spre exemplu, un coafor să amâne o licitaţie in domeniul IT&C? Ce interes legitim poate avea într-o licitaţie din domeniul IT&C? Există un coafor din Iaşi care a contestat mai mult de 10 licitaţii din acest domeniu, este pe primul loc … Aceste firme contestă doar pentru a şantaja, respectiv vor să primească ceva de la viitorul câştigător al licitaţiei pentru a-şi retrage contestaţia”, a spus Nica la ZF Digital ’13.

Proiectul privind sistemul informatic de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă a fost anunţat în luna aprilie.

„România va avea la finele anului 2014 un sistem informatic care va face uitată birocraţia la emiterea actelor de stare civilă, acestea urmând să fie obţinute de către cetăţeni prin simpla prezentare a unui act de identitate la primărie”, a declarat Nica atunci, adăugând că proiectul presupune, printre altele, scanarea tuturor actelor de stare civilă din România din ultimii 100 de ani.

Potrivit MSI, pentru realizarea sistemului informativ vor fi alocate 154 milioane de lei, din care 127,36 milioane de lei din fonduri europene şi 26,64 milioane de lei de la bugetul de stat.

Printre beneficiarii proiectului se numără Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor, Casa Naţională pentru Pensii Publice, Casele de pensii private, Casa de Pensii Militare, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Curtea de Conturi.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...