Biden: Succesul României ca partener democratic cu stat de drept puternic este vital pentru business

Vicepreşedintele american Joe Biden a subliniat marţi, în cadrul întrevederii cu premierul român Victor Ponta, că "succesul Romaniei ca partener democratic cu un puternic stat de drept" este "vital" pentru climatul de afaceri şi reprezintă un interes comun , a anunţat Casa Albă într-un comunicat.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 05:34
Biden: Succesul României ca partener democratic cu stat de drept puternic este vital pentru business

Potrivit acestui comunicat, Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu România.

De asemenea, vicepreşedintele american i-a mulţumit lui Ponta pentru sprijinul constant, acordat în mai multe provocări regionale, înclusiv în Afganistan şi prin gazduirea unei baze de apărare antirachetă la Deveselu, în sprijinul forţelor NATO. Acest fapt demonstrează „dedicarea neclintită a României, ca partener bilateral şi aliat NATO, pentru consolidarea securităţii regionale şi internaţionale”, a apreciat Biden.

Premierul român şi vicepreşedintele american au convenit asupra necesităţii extinderii comerţului şi investiţiilor între cele două state. Potrivit Casei Albe, ei au apreciat importanţa negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii, care are potenţialul de a „genera creşteri semnificative” în numărul locurilor de muncă, susţinute prin comerţul şi investiţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Premierul Victor Ponta a fost primit marţi, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discuţie al cărei principal subiect este Parteneriatul strategic politic şi militar dintre cele două ţări.

Premierul se află în vizită oficială la Washington, în intervalul 21-23 octombrie.

Ponta a precizat că miercuri va discuta şi cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate în cazurile de partaj, divorț și alte cereri de natură familială.......
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...