Artizanul Acordurilor de la Minsk, fostul consilier prezidențial rus Vladislav Surkov, a recunoscut că nu s-a așteptat ca aceste tratate să fie puse în aplicare

Vladislav Surkov (foto stânga), fostul consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, cunoscut ca autorul conceptului de "verticală a puterii", o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin, şi arhitect al "Acordurilor de la Minsk" (2014/2015) destinate să ducă la reglementarea conflictului din Donbas, a recunoscut într-un interviu acordat directorului Centrului de conjunctură politică din Moscova, Aleksei Cesnakov, că încă de la început nu a mizat pe îndeplinirea acestor documente la elaborarea cărora a participat din partea Moscovei, relatează joi cotidianul rusesc Vedomosti, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 16 feb. 2023, 21:33
Artizanul Acordurilor de la Minsk, fostul consilier prezidențial rus Vladislav Surkov, a recunoscut că nu s-a așteptat ca aceste tratate să fie puse în aplicare

Interviul publicat constă în patru întrebări, la care fostul consilier prezidenţial răspunde prin „da” sau „nu”. Întrebat dacă atunci când a lucrat la redactarea Acordurilor de la Minsk a pornit de la ipoteza că acestea ar trebui să fie puse în aplicare, Surkov a răspuns: „Nu”.

În acest context, Cesnakov a amintit că, înainte cu o săptămână de declanşarea „operaţiunii militare speciale” în Ucraina (aşa cum numeşte Moscova agresiunea sa împotriva Ucrainei) Surkov prezisese extinderea frontierei de vest a Federaţiei Ruse.

Fostul consilier prezidenţial – principalul strateg al Kremlinului în criza ucraineană din 2014 până în 2020, când a fost demis – a declarat în interviul menţionat că este mulţumit „de modul în care s-a făcut asta” (extinderea frontierelor prin anexarea celor patru regiuni ucrainene – Doneţk şi Lugansk (în est), Herson şi Zaporojie /în sud/).

În asentiment cu fostul său şef, Vladimir Putin, Vladislav Surkov – considerat până recent eminenţa cenuşie a Kremlinului – consideră de asemenea că armata rusă acţionează „eficient” în Ucraina.

Întrebat despre posibilitatea unei normalizări a relaţiilor între Rusia şi Occident în viitorul apropiat, Surkov a răspuns afirmativ, notează Vedomosti.

Grupul de contact trilateral (format din reprezentanţi ai Rusiei,Ucrainei şi OSCE) au semnat în septembrie 2014 primele acorduri de la Minsk prin care s-a pus capăt luptelor intense din estul Ucrainei.

Cel de-al doilea acord de la Minsk a oprit escaladarea conflictului în februarie 2015 în apropiere de Debalţevo (Donbas), unde forţele ucrainene erau încercuite, după ce Moscova trimise trupe regulate în ajutorul rebelilor separatişti, fiind semnate prin medierea Germaniei şi Franţei, notează publicaţia ucraineană Obozrevatel.

La 7 decembrie 2022, fostul cancelar german Angela Merkel declarase într-un interviu pentru Die Zeit că „toţi înţelegeau” că acordurile de la Minsk au îngheţat doar conflictul din estul Ucrainei, dar nu l-au rezolvat.

Kremlinul şi propaganda rusă au speculat foarte mult declaraţia sa în care afirma că aceste acorduri au oferit Kievului „un timp nepreţuit”, pretinzând că Angela Merkel şi François Hollande (preşedintele de la acea vreme al Franţei) urmăreau să ofere timp Ucrainei ca să se înarmeze.

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko declarase recent presei din ţara sa că semnase în 2015 Acordul de la Minsk în speranţa că (Vladimir) Putin se va ţine de cuvânt şi trupele sale vor asigura un coridor prin care să se retragă în siguranţa militarii ucraineni încercuiţi la Debalţevo. Însă, trupele ruse au deschis focul asupra soldaţilor ucraineni în timpul retragerii, a afirmat Poroşenko.

În justificările sale privind declanşarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, Kremlinul şi preşedintele Vladimir Putin personal au declarat în mod repetat că de vină ar fi Ucraina, care nu a îndeplinit acordurile de la Minsk.

Într-o declaraţie recentă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski apreciase că acordurile de la Minsk au fost încă de la început iniţiate de Occident ca o concesie făcută Rusiei şi că acestea nu puteau fi implementate fără ca Ucraina să-şi piardă teritorii.

Comentând joi afirmaţiile lui Surkov despre acordurile de la Minsk, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că principalul obiectiv al Acordurilor de la Minsk era „să forţeze Kievul să-şi îndeplinească obligaţiile asumate”, informează Ukrainska Pravda.

„Desigur, sarcina principală a fost de a forţa Kievul să-şi îndeplinească obligaţiile. Acum înţelegem că nimeni nu avea de gând să facă acest lucru. Aşa că este mai bine să îl întrebăm pe Surkov în detaliu ce a vrut să spună prin asta”, a spus Peskov într-o conferinţă de presă.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...