Un consorțiu condus de Qatar Islamic Bank a depus o ofertă pentru preluarea clubului de fotbal Manchester United

Un consorţiu condus de şeicul Jassim Bin Hamad Al Thani, preşedintele Qatar Islamic Bank (QIB), a anunţat vineri că a depus o ofertă pentru preluarea clubului englez de fotbal Manchester United, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 18 feb. 2023, 16:17
Un consorțiu condus de Qatar Islamic Bank a depus o ofertă pentru preluarea clubului de fotbal  Manchester United

„Şeicul Jassim Bin Hamad Al Thani confirmă că a depus o ofertă pentru preluarea a 100% (din acţiunile lui) Manchester United Football Club”, se arată într-un comunicat care nu oferă niciun detaliu cu privire la suma oferită pentru Red Devils.

Potrivit presei, gruparea scoasă la vânzare la sfârşitul lunii noiembrie de patronii săi americani, familia Glazer, ar putea deveni cea mai mare vânzare a unui club sportiv din lume, pentru aproape 6 miliarde de euro.

„Oferta urmăreşte readucerea clubului la gloria de odinioară atât pe teren, cât şi în afara lui şi, mai presus de toate, vizează să readucă fanii în inima clubului de fotbal Manchester United”, precizează comunicatul.

Dacă oferta va fi acceptată, clubul va fi eliberat de datoriile sale, care în prezent se ridică la echivalentul a 580 de milioane de euro, iar promotorii săi se angajează „să investească în echipele de fotbal, în centrul de antrenament, stadion şi infrastructură în sens larg”, se arată în comunicat.

QIB este una dintre cele mai mari bănci din Qatar. Acţionarul său majoritar este fondul suveran Qatar Investment Authority, proprietar al Qatar Sports Investments (QSI), care controlează clubul Paris Saint-Germain.

Fiul unui fost prim-ministru al Qatarului, şeicul Jassim Bin Hamad Al Thani, în vârstă de 42 de ani, este prezentat ca un suporter din copilărie al lui Manchester United.

Sunt de aşteptat şi alte oferte pentru club, deoarece familia Glazer spera să existe oferte ferme până vineri şi ar dori să finalizeze vânzarea până la sfârşitul lunii aprilie.

Miliardarul britanic Jim Ratcliffe şi grupul său petrochimic Ineos, care deţine deja cluburile Nice (Franţa) şi Lausanne (Elveţia), erau până acum singurii care şi-au arătat interesul.

Presa engleză este aproape sigură că va exista şi o ofertă a unor investitori saudiţi.

Sursa foto: Hippopx.com

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...