Importurile Indiei de petrol din Rusia au urcat în ianuarie la un nivel record

Importurile Indiei de petrol din Rusia au urcat, luna trecută, la nivelul record de 1,4 milioane de barili pe zi (bpd), un avans de 9,2% faţă de decembrie, Moscova fiind cel mai mare vânzător de petrol către New Delhi, urmată de Irak şi Arabia Saudită, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 20 feb. 2023, 15:32
Importurile Indiei de petrol din Rusia au urcat în ianuarie la un nivel record

În ianuarie, petrolul rusesc a reprezentat aproximativ 27% din cele cinci milioane de ţiţei importate de India – al treilea mare importator şi consumator global de petrol – arată datele de la surse comerciale, scrie Agerpres.

În mod obişnuit, importurile Indiei de petrol cresc în decembrie şi în ianuarie, rafinăriile de stat evitând în primul trimestru opririle pentru lucrări de întreţinere, în vederea îndeplinirii obiectivelor de producţie stabilite de Guvern.

Rafinăriile din India, care foloseau rar petrol rusesc din cauza costurilor legate de logistică, au devenit principalul client al Rusiei, profitând de reducerile de preţ acordate de Moscova, în contextul efectelor sancţiunilor occidentale.

În ianuarie, importurile Indiei de petrol din Canada au urcat la 314.000 bpd, compania Reliance Industries majorând achiziţiile. Canada este al cincilea mare furnizor al Indiei luna trecută, pe locul patru fiind Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, importurile Indiei de petrol din Irak au urcat în ianuarie la 983.000 bpd, un avans de 11% faţă de decembrie.

În perioada aprilie 2022 – ianuarie 2023, primele zece luni ale acestui an fiscal, Irakul a continuat să fie cel mai mare furnizor de petrol al Indiei, în timp ce Rusia a urcat pe locul doi, înlocuind Arabia Saudită – acum pe locul trei.

Rusia intenţionează să vândă anul acesta peste 80% din exporturile sale de petrol ţărilor „prietenoase”, a declarat luna aceasta vicepremierul rus Alexander Novak, referindu-se la statele care nu au impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei. Ţările „prietenoase” vor primi de asemenea 75% din produsele petroliere rafinate ruseşti, iar Moscova continuă să caute noi pieţe, a adăugat Novak.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...