PE: Cei condamnaţi pentru crimă organizată şi corupţie nu trebuie să aibă acces la licitaţii publice

PE a adoptat, miercuri, o rezoluţie privind măsurile de combatere a crimei organizate, prin care cere ca persoanele cu sentinţe finale pentru infracţiuni de crimă organizată, corupţie şi spălare de bani să nu mai aibă acces la contracte obţinute prin licitaţii publice.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 20:51
PE: Cei condamnaţi pentru crimă organizată şi corupţie nu trebuie să aibă acces la licitaţii publice

Rezoluţia prevede un plan de acţiune pentru perioada 2014-2019 pentru combaterea crimei organizate, a corupţiei şi a spălării de bani. Principalele măsuri stipulate de rezoluţie sunt confiscarea bunurilor financiare ale reţelelor de crimă organizată şi tăierea surselor lor de venit.

Eurodeputaţii vor ca persoanele cu sentinţe finale pentru infracţiuni legate de crimă organizată, corupţie şi spălare de bani să nu mai aibă acces la contracte obţinute prin licitaţii publice în niciun stat din UE şi să nu mai poată candida sau deţine nicio funcţie publică.

Totodată, ei reiterează necesitatea creării unei procuraturi europene care să coordoneze investigaţiile naţionale şi să combată infracţiunile care afectează interesele financiare ale UE.

Pentru a proteja interesele financiare ale UE, membrii PE notează că este important să fie atacate mai eficient bunurile organizaţiilor criminale, prin eliminarea secretului bancar şi a paradisurilor fiscale din UE. „Odată sechestrate, bunurile reţelelor criminale ar trebui reutilizate în scopuri sociale”, se arată în textul rezoluţiei.

Europarlamentarii solicită pedepse mai mari împotriva traficanţilor de persoane şi o mai bună protecţie pentru victimele lor, în efortul de a eradica traficul şi munca forţată.

Rezoluţia include şi prevederi privind aranjamentele sportive şi cumpărarea de voturi. Astfel, aceştia cer ca „aranjamentele sportive să devină o infracţiune, pentru care să existe pedepse potrivite”. De asemenea, cumpărarea de voturi trebuie „să devină infracţiune, chiar dacă beneficiile sunt intangibile”, se mai arată în text.

„Costul mafiei, dificil de estimat, se află undeva între 4% şi 5% din PIB-ul doar al UE”, a declarat raportorul Salvator Iacolino.

Cifrele Europolului arată că 3.600 de organizaţii criminale internaţionale operau în UE în 2013, dintre care 70% cu membri din ţări diferite.

Biroul Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi a criminalităţii (UNODC) estimează că activităţile ilegale reprezintă 3,6% din PIB-ul global, iar Comisia calculează pierderile cauzate de corupţie doar în UE la aproximativ 120 miliarde de euro pe an, echivalentul a 1,1% din PIB-ul UE.

Rezoluţia are caracter non-legislativ.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...