Comisia Europeană înăsprește regulile pentru bunăstarea animalelor transportate pe mare

Comisia Europeană înăspreşte regulile pentru protecţia animalelor transportate pe mare, iar noile cerinţe mai stricte se vor aplica registrelor, procedurilor de urgenţă, punctelor de ieşire şi aprobării navelor de transport al animalelor, informează Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 feb. 2023, 16:45
Comisia Europeană înăsprește regulile pentru bunăstarea animalelor transportate pe mare

Conform unui comunicat al ANSVSA, noile reguli urmăresc consolidarea inspecţiilor navelor de transport de animale de către statele membre.

O bază de date europeană va fi creată de Agenţia Europeană de Securitate Maritimă (AESM) pentru a înregistra toate inspecţiile şi a permite statelor membre să acceseze rapid toate informaţiile relevante în timpul verificărilor.

Potrivit noului regulament european, publicat luni, cu privire la înregistrarea, stocarea şi partajarea rapoartelor scrise ale controalelor oficiale, inspecţiile efectuate în scopul acordării certificatului de autorizare al navei vor fi realizate de o echipă, ce va include cel puţin un medic veterinar oficial şi un expert maritim autorizat de autorităţile maritime ale statului membru. De asemenea, un medic veterinar oficial va realiza controale oficiale la bordul unei nave pentru animale vii pe parcursul primei călătorii cu încărcătură după autorizare. Această ultimă prevedere se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Suplimentar, regulamentul mai conţine şi prevederi referitoare la planurile de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, privind navele pentru animale vii, precum şi cerinţele minime aplicabile punctelor de ieşire.

ANSVA subliniază că, încă din 2019, România a adoptat o legislaţie naţională mai strictă, referitoare la autorizarea vapoarelor. Aceasta prevede că, din echipa de autorizare, face parte şi un expert maritim.

„Asistenţa animalelor este o prioritate şi un element cheie al principiului „De la fermă la furculiţă”. Siguranţa transportului este o parte integrantă a acesteia. Incidentele care au avut loc în ultimii ani cu navele de transport pentru animale au arătat clar că anumite practici actuale nu sunt acceptabile şi compromit bunăstarea animalelor. Datorită noilor reguli şi revizuirii viitoare a legislaţiei privind bunăstarea animalelor, ne asigurăm că toate controalele sunt îmbunătăţite şi că animalele transportate pe mare beneficiază de standarde ridicate de bunăstare a animalelor”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european responsabil de sănătate şi siguranţa alimentară.

Noile norme legislative vor fi completate şi de un regulament delegat ce priveşte inspecţia navelor şi controalelor la punctele de ieşire. Acest text legislativ urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al UE în următoarele luni.

Sursa foto: Agrointel.ro

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...