Antony Blinken, aflat în vizită în Grecia, a făcut apel la detensionarea relațiiilor dintre Atena și Ankara

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut apel marţi la Guvernul grec să aibă răbdare în disputele cu Turcia, relatează dpa, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 feb. 2023, 16:19
Antony Blinken, aflat în vizită în Grecia, a făcut apel la detensionarea relațiiilor dintre Atena și Ankara

Ajutorul rapid livrat de Grecia în regiunile afectate de recentele seisme a fost foarte bine primit în Turcia, a subliniat Blinken într-o conferinţă de presă în cursul unei vizite la Atena.

El a notat însă că ameliorarea relaţiilor dintre cei doi vecini în urma dezastrului nu a rezolvat problemele vechi, iar acum trebuie „evitate ameninţările care cresc tensiunile”.

Înaltul diplomat american a vizitat Turcia înainte de a sosi în Grecia.

În zilele de după cutremure a fost exprimată speranţa ca ajutorul acordat spontan Turciei de Grecia ar putea reprezenta un nou început în relaţiile dintre cele două ţări, menţionează dpa. Atena şi Ankara sunt în dispută de câteva decenii în legătură cu drepturile suverane din Marea Egee şi Mediterana Orientală, iar în ultimele luni preşedintele turc a ameninţat în mod repetat cu invadarea unor insule greceşti.

Antony Blinken a mai amintit că atât Grecia, cât şi Turcia sunt partenerele Washingtonului, care comunică şi cooperează cu ele pentru a evita tensiunile, cu toate că, a precizat el, acest lucru s-a dovedit a fi mai dificil în perioadele electorale din cele două ţări.

În Turcia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a devansat data alegerilor pentru mai a.c., iar în Grecia sunt prevăzute alegeri în iulie.

Ministrul de Externe grec Nikos Dendias a dat asigurări că Atena nu se aşteaptă să primească nimic în schimbul ajutorului oferit în urma cutremurelor. „Este de datoria noastră să-i ajutăm pe semenii noştri turci şi sirieni”, a spus Dendias.

Acesta a minimizat, pe de altă parte, posibilitatea unor noi livrări de arme Ucrainei, dată fiind relaţia sa tensionată cu Turcia, însă a ţinut să semnaleze sprijinul clar al Greciei pentru Ucraina, în principiu. La sfârşitul lunii trecute, Grecia a exclus livrarea de tancuri Leopard Kievului, explicând că are nevoie de acestea pentru a se apăra în faţa ameninţărilor din partea Turciei.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...