Softbinator Technologies raportează venituri consolidate de 38,6 milioane de lei pentru anul 2022, în creștere cu 117%

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare blockchain și marketing de produs), raportează la nivel consolidat, venituri din exploatare de 38,6 milioane de lei, o creștere cu 117%, față de anul 2021 și un profit net de 5,8 milioane de lei, o apreciere cu 76%, comparativ cu 2021.
Ion Dobreanu - mie, 22 feb. 2023, 18:30
Softbinator Technologies raportează venituri consolidate de 38,6 milioane de lei pentru anul 2022, în creștere cu 117%

Rezultatele financiare la nivel consolidat din 2022 includ performanțele înregistrate de Softbinator Technologies, [es-pres-oh], WiseUp, Ixperi și Digital Tailors.

„Anul 2022 a fost unul în care am avut parte de o activitate intensă la nivelul tuturor companiilor din grup, înregistrând creșteri la nivel individual pentru fiecare, din punctul de vedere al veniturilor. Deschiderea biroului din SUA la jumătatea anului trecut, a început deja să dea roade, în 2022, peste 51% dintre clienții noștri fiind din SUA, o piață în care vom continua să ne intensificăm eforturile pentru a atrage un număr și mai mare de clienți.

Strategia noastră rămâne în continuare planificată la nivel consolidat și vom continua să vizăm creșterea tuturor companiilor din grup, prin echipele multidisciplinare integrate, care dețin toate resursele necesare de a livra mai mult și mai eficient pentru toți clienți existenți și potențiali. În 2023, vizăm în continuare efectuarea de tranzacții de M&A prin care să extindem gama de servicii și produse oferite la nivel de grup. Le mulțumim tuturor colegilor, colaboratorilor, partenerilor și acționarilor pentru că au fost alături de noi în 2022 și suntem încrezători că și anul acesta vom fi implicați în proiecte inovatoare alături de clienții noștri”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.

La veniturile consolidate din exploatare, generate de grup în 2022, Softbinator Technologies a contribuit cu jumătate din această sumă, 21,5 milioane de lei, fiind urmată de [es-pres-oh] cu 11,4 milioane de lei, WiseUp – 4,1 milioane de lei, Ixperi – 2,8 milioane de lei și Digital Tailors – 1,2 milioane de lei. Valoarea tranzacțiilor intra-grup s-a ridicat la 2,4 milioane de lei. La nivel de profitabilitate, toate companiile din grup au încheiat anul cu un rezultat net pozitiv.

Digital Tailors și [es-pres-oh] au fost achiziționate în 2022. Prin preluarea Digital Tailors, grupul și-a consolidat zona de servicii prin adăugarea unei noi categorii – product marketing, în timp ce prin preluarea [e-spres-oh], Softbinator Technologies s-a extins la nivel regional și și-a consolidat capacitatea de livrare pentru clienții internaționali.

În ceea ce privește dezvoltarea grupului pe parcursul anului 2022, compania a deschis un punct de lucru în Silicon Valley, SUA, o mutare strategică având în vedere faptul că piața americană este principalul generator de clienți pentru Softbinator. Prin urmare, la nivel individual, veniturile totale din exploatare aferente Softbinator Technologies au crescut cu 29%, ajungând la 21,5 milioane de lei în anul 2022, ca urmare a intensificării activității de dezvoltare de software la comandă.

Această componentă a contribuit cu 20,4 milioane de lei la cifra de afaceri netă corespunzătoare activității preponderente efectiv desfășurate, o apreciere de 40% comparativ cu anul 2021. Această creștere a fost determinată de o serie de factori precum, atragerea de noi clienți, compania reușind să includă nouă noi clienți în portofoliu pe parcursul anului 2022, ajustarea tarifelor pentru contractele existente și vânzarea de noi servicii cu tarife mai mari. La nivel de profit, în 2022, Softbinator Technologies a înregistrat un profit net de 3,3 milioane de lei, o creștere cu 24% față de 2021.

De asemenea, în 2022, compania a continuat să investească în proiecte educaționale prin care să pregătească următoarele generații de programatori și dezvoltator. Un astfel de proiect a fost oficializarea parteneriatului de peste 10 ani al companiei cu Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, prin inaugurarea unui laborator de informatică de ultimă generație. Parteneriatul este unul pe termen lung și vizează organizarea de activități didactice și nedidactice, comune și individuale, prin sprijinirea studenților în dobândirea de cunoștințe avansate în domeniul informaticii.

Softbinator Technologies este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 17 decembrie 2021 și se tranzacționează sub simbolul CODE. Compania are o capitalizare de piață de 81 de milioane de lei.

Despre Softbinator Technologies

Softbinator Technologies, companie românească cu o creștere accelerată, furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare blockchain si marketing de produs), utilizând tehnologii de ultimă oră (cutting-edge) și ajută companiile să lanseze produse performante și ușor scalabile, într-un timp mai scurt.

Serviciile și produsele companiei sunt utilizate la nivel global, atât de startup-uri, IMM-uri, unicorni, cât și de clienți din Fortune 500 alături de care se construiesc echipe versatile, care respectă metodologia Agile. Profilul organizației este orientat spre dezvoltarea de produse, aceasta fiind apreciată pentru abilitatea de a livra rapid rezultate. Softbinator Technologies are în echipă peste 180 de programatori și colaboratori în București, Brașov, Constanța, Iași și Timișoara.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...