Statele Uniunii Europene au adoptat, după negocieri intense, al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Statele Uniunii Europene au aprobat, după negocieri încinse de ultim moment, un al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, în ultimele ore ale zilei care a marcat un an de la invazia Moscovei în Ucraina, a anunţat vineri seara târziu preşedinţia suedeză a UE.
News.ro - sâm, 25 feb. 2023, 09:21
Statele Uniunii Europene au adoptat, după negocieri intense, al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

„Împreună, statele membre ale UE au impus cele mai puternice şi mai extinse sancţiuni de până acum pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul”, a anunţat pe Twitter preşedinţia Consiliului UE, relatează News.ro.

„UE rămâne solidară cu Ucraina şi cu poporul ucrainean. Vom continua să sprijinim Ucraina, atât timp cât va fi nevoie”, arată mesajul preşedinţiei suedeze.

Pachetul include restricţii la export pentru bunurile cu dublă utilizare, precum şi măsuri împotriva entităţilor care susţin războiul, care răspândesc propaganda sau care livrează drone folosite de Rusia.

Astfel, cu numai două ore înainte de miezul nopţii, statele membre ale UE au reuşit să ajungă în cele din urmă la consens după ce Polonia a avut obiecţii. Varşovia reproşa că restricţiile propuse pentru importurile de cauciuc rusesc în UE includeau atât de multe excepţii şi perioade de tranziţie atât de lungi, încât nu ar mai avea niciun efect în practică.

Alte ţări UE au fost nedumerite de faptul că Varşovia – unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei – periclita anunţarea unui acord din cauza unui singur element dintr-un pachet mai larg, iar blocul european risca să nu poată anunţa sancţiuni într-un moment simbolic, adică în ziua în care se împlinea un an de la invazia rusă.

„Aceasta este o optică foarte proastă. Ceea ce ar fi trebuit să fie esenţial aici este un mesaj de solidaritate cu Ucraina în această zi specială”, a declarat un diplomat implicat în negocieri, citat de Reuters.

Reprezentanţii celor 27 de state membre UE negociau încă de la începutul săptămânii, după ce Comisia Europeană propusese măsurile preconizate săptămâna trecută.

UE spune că acest al zecealea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului a fost conceput pentru a îngreuna finanţarea războiului şi pentru a priva Rusia de echipamente tehnice şi piese de schimb pentru armele folosite împotriva Ucrainei. De asemenea, sunt sancţionate mai multe persoane, între care propagandişti ruşi, cei pe care Kievul îi consideră responsabili de deportarea copiilor ucraineni în Rusia şi cei implicaţi în producţia de drone iraniene folosite pe linia frontului. Mai multe bănci, inclusiv banca privată Alfa-Bank şi banca online Tinkoff, au fost excluse de la sistemul global SWIFT, toate aceste măsuri urmând să provoace pierderi de peste 10 miliarde de euro în comerţul dintre UE şi Rusia.

Acordul din UE pentru sancţiuni a venit după ce Marea Britanie, SUA şi Canada anunţaseră deja în cursul zilei pachete similare prin care Rusia este pedepsită pentru războiul declanşat în urmă cu un an. De asemenea, G7, grupul celor mai puternice economii democratice, a luat măsuri pentru extinderea sancţiunilor deja în vigoare.Grupul a anunţat că va lua măsuri fără precedent pentru a slăbi Rusia, promiţând măsuri împotriva exporturilor de diamante ruseşti. G7 a avertizat că ţările terţe care ajută Rusia să se sustragă sancţiunilor vor suferi „costuri severe”.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...