Rectificare negativă cu încasări mai mici cu 3,8 miliarde lei, bani mai puţini la toate ministerele

A doua rectificare bugetară din acest an va fi negativă deoarece încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei, astfel că resursele tuturor ministerelor vor fi mai puţine până la sfârşitul anului, a afirmat premierul Victor Ponta.
Economica.net - vin, 25 oct. 2013, 10:44
Rectificare negativă cu încasări mai mici cu 3,8 miliarde lei, bani mai puţini la toate ministerele

„Avem o rectificare bugetară negativă pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră resurse mai puţine până la sfârşitul anului”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

El a arătat că, pentru anul viitor, proiectul de buget va fi construit pe baza unor estimări „mai realiste” ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Premierul a asigurat din nou că nu va fi majorată cota unică de impozitare, chiar dacă nu a reuşit să „oprească” televiziunile şi oamenii politici din afara Guvernului să emită opinii în acest sens.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că după primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde de lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR.

În urmă cu o lună, premierul arăta că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul „luăm bani de la unii şi dăm la alţii”, Guvernul neavând niciun „rezervor secret” de fonduri.

Prima rectificare bugetară din acest an a fost avizată de Guvern în luna iulie, cu un PIB mai mare cu 2,6 miliarde lei, în urcare la 626,2 miliarde lei, şi un deficit majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, prin folosirea banilor rezervaţi PNDI către alte proiecte.

Astfel, deficitul bugetar pe cash a urcat de la 13,3 miliarde lei la 14,7 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat pentru acest an au fost revizuite în scădere cu peste 2,2 miliarde lei, prin creşterea veniturilor la nivelul autorităţilor locale, dar scăderi de încasări la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii.

Cheltuielile totale ale bugetului consolidat au fost calculate atunci în scădere cu 978 milioane lei.

Liderii USL au vorbit la finalul ultimei şedinţe a Uniunii despre varianta reducerii TVA şi creşterii cotei unice în contextul discuţiilor legate de construcţia bugetară pentru anul 2014.

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, că el este cel care i-a cerut ministrului de Finanţe diferite scenarii pentru creşterea încasărilor la buget, discutate în USL, şi că aşteaptă concluzii din partea ministrului de Finanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...