Terasteel, producător de panouri termoizolante, deținut de Kingspan, investește peste 18 milioane de euro într-o nouă fabrică, la Bistrița

Terasteel, producător de panouri termoizolante, investește peste 18 milioane de euro într-o nouă fabrică, iar o parte din bani sunt asigurați de un ajutor de stat, potrivit datelor transmise de companie la solicitarea Economica.net.
Andrada Ghira - lun, 27 feb. 2023, 21:58
Terasteel, producător de panouri termoizolante, deținut de Kingspan, investește peste 18 milioane de euro într-o nouă fabrică, la Bistrița

Terasteel, parte a grupului Kingspan din 2021, a obținut anul trecut un ajutor de stat în valoare de 45,3 milioane de lei pentru pentru înființarea unei noi unități de producție în cadrul companiei, la Bistrița. Deși investiția totală a fost bugetată la 18,5 milioane de euro, aceasta ar putea fi mai mare în condițiile actuale din piață.

„Planul inițial de investiții a fost bugetat la 18,5 milioane de euro, însă în contextul actual de evoluție a prețurilor ne așteptăm ca valoarea finală investită sa fie mai mare. Noua fabrică va fi funcțională cel mai probabil în 2024, data de la care compania se angajează să creeze peste 60 de noi locuri de muncă”, a declarat pentru Economica.net, Cosmin Pătroiu, CEO Terasteel.

Capacitatea de producție a fost proiectată în concordanță cu cerințele pieței și cu planurile companiei de consolidare ca unul dintre cei mai importanți producători de panouri termoizolante și profile zincate din Europa Centrală și de Est.

„Noua unitate de producție ne va suplimenta capacitatea cu două milioane de mp de panouri termoizolante cu miez PUR, PIR sau vată minerală”, mai spune Pătroiu.

Alte investiții ale producătorului au vizat sustenabilitatea proceselor și produsele. Anul trecut, pe fabricile companiei din România și din Serbia au fost instalate peste 3.200 de panouri fotovoltaice cu o putere totală de 1200 KWP.

După un an marcat de războiul din Ucraina, de creșterea costurilor la energie și la materiile prime, în cea de-a doua jumătate a acestui an piața își va reveni.

„Anul trecut a fost un an dificil la nivel internațional, un an marcat de incertitudine din cauza războiului din Ucraina, creșterii costurilor energiei și a materiilor prime. Toate acestea s-au resimțit în creșterea inflației, în precauția marilor investitori de a dezvolta noi proiecte și bineînțeles în costul produselor. Și începutul acestui an este lent în ceea ce privește ritmul construcțiilor industriale, dar semnalele ne arata că în a doua parte a anului vom asista la o revenire a pieței”, ne-a mai declarat oficialul companiei.

Din 2025, compania își propune ca 60% din consumul de energie electrică să fie generat direct în fabrică, cu ajutorul centralelor solare instalate, iar până în 2030, toate maşinile companiei urmează să fie cu emisii zero.

„Printre obiectivele noastre se mai numără și zero deşeuri reciclabile ale companiei la groapa de gunoi până în 2025 şi zero deşeuri ale companiei la groapa de gunoi până în 2030. Reducerea consumului de apă de la reţea cu 50% începând cu 2023 este, de asemenea, un angajament pe care vrem să îl respectăm”, mai spune directorul companiei.

Terasteel este deținut din 2021 de către Kingspan, companie de materiale de construcții cu sediul în Irlanda. Grupul a raportat pentru 2022 afaceri de 8,3 miliarde de euro, în creștere cu 28% față de 2021. Profitul după taxe a crescut cu 8% la 616 milioane de euro.

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții, a anunțat în vara lui 2020 că a încheiat un acord cu Kingspan Group, lider mondial în producția de sisteme de termoizolații rigide și sisteme de anvelopare termică a clădirilor, pentru vânzarea diviziei Steel Bistrița. 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...