Tarom va avea cinci curse Bucureşti-Suceava pe săptămână, faţă de şapte până acum

Compania Tarom va continua să opereze pe Aeroportul Suceava cinci curse pe săptămână faţă de şapte curse până acum, după ce compania a făcut un audit la aeroport, potrivit unui comunicat al CJ Suceava, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 25 oct. 2013, 20:40
Tarom va avea cinci curse Bucureşti-Suceava pe săptămână, faţă de şapte până acum

Sursa citată arată că vineri s-a finalizat misiunea de audit a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene SA. la R.A. „Aeroportul Ştefan cel Mare-Suceava” care a vizat verificarea pregătirii profesionale a personalului implicat în asigurarea serviciilor de handling a aeronavelor, auditarea activităţii de degivrare, prelevarea probelor de lichid degivrant utilizat în vederea verificării lor în laboratorul operatorului aerian şi verificarea stării tehnice a utilajelor şi a mijloacelor de deservire a aeronavelor existente în dotarea aeroportului.

În comunicat se menţionează că după primirea rezultatului final a acestui audit cursele vor fi reluate în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică cu decolare de pe Otopeni la ora 12.50, aterizare la Suceava la ora 14.00, decolare de pe Suceava la ora 14.25 şi aterizare Otopeni la ora 15.40.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor a precizat că programul de zbor a fost modificat prin curse de zi, faţă de cel existent până la data de 27 octombrie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile din sezonul rece (ceaţă) şi a lipsei din dotare a sistemului de balizaj şi a aparaturii de navigaţie aeriană tip ILS CAT II, cu ajutorul cărora se micşorează distanţa minimă de aterizare pe vizibilitate scăzută.

El a subliniat că aceste probleme vor fi remediate în urma implementării proiectului de modernizare a aeroportului.

Până în prezent, Tarom opera zilnic curse pe aeroportul Suceava cu aterizare seara pe aeroportul sucevean şi decolare dimineaţa.

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, luni, după ce Tarom a anunţat anularea curselor spre Suceava că este un paradox că Guvernul USL închide aeroportul din Suceava, în timp ce UE finanţează cu 40 de milioane de euro modernizarea acestuia.

„E o palmă dată turismului în Bucovina”, a spus Flutur, care a anunţat că va face o interpelare în Parlament pe această temă, o declaraţie politică, dar şi că iniţiază o scrisoare deschisă către premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, care să fie semnată de toţi parlamentarii din zonă.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, săptămâna trecută, că Tarom riscă să nu mai fie o ţintă pentru autorităţile sucevene dacă această companie va suspenda pe perioada iernii cursele spre Suceava, arătând că vor fi găsite firme private care să opereze de pe aeroportul sucevean.

El a subliniat că în 22 august preşedintele executiv al Tarom, Christian Heinzmann, a informat conducerea aeroportului sucevean că Tarom va continua să opereze cursele şi în perioada de iarnă, după ce CJ Suceava anunţase că achiziţionează un degivror nou.

Preşedintele CJ Suceava a arătat că a fost stabilită firma care va livra degivrorul şi că se lucrează şi la o variantă de montare a unui sistem de balizaj care poate ajuta aeronavele să aterizeze la Suceava, pe timp de ceaţă, care însă nu este la fel de modern ca acela ce va fi montat definitiv anul viitor.

El a spus că dacă Tarom renunţă totuşi la cursele din această iarnă va fi pus în aplicare un plan „B”, care presupune continuarea în forţă a lucrărilor de modernizare realizate printr-un proiect cu finanţare europeană.

„Intrăm foarte puternic pe timp de iarnă în lucrări. Practic, demolăm toată pista şi în primăvară turnăm asfaltul elastic şi vom finaliza mai repede proiectul”, a afirmat Nechifor.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că dacă Tarom nu reuşeşte să rămână cu aceste curse pe Aeroportul Suceava vor fi căutate alte variante.

„Sigur vom găsi companii private care să facă zboruri de pe Suceava dacă Tarom aşa înţelege să discute un proiect de interes naţional. Va beneficia de un tratament egal în faţa competitorilor săi”, a conchis Nechifor.

Premierul Victor Ponta declara, în 16 august, la Suceava, că Tarom nu ar trebui să renunţe la cursele interne, arătând că, din datele pe care le deţine, acestea sunt profitabile, iar Tarom ar trebui să rămână lider incontestabil cel puţin pe piaţa internă.

„Fără a intra în managementul privat, pe care îl susţin, cred că directorul general, domnul Heinzmann, până acum îşi face treaba foarte bine, eu cred că Tarom trebuie să-şi păstreze toate cursele interne, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Măcar pe piaţa internă Tarom trebuie să rămână un lider incontestabil. Pe piaţa internaţională, sigur, concurenţa e mult mai puternică şi trebuie să se încadreze în costuri”, afirma premierul.

Aeroportul Suceava este modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană prin POS-Transporturi, contractul de execuţie fiind semnat în 9 august cu firma Tehnic Asist din judeţul Botoşani pentru modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pentru amplasarea sistemului de navigaţie tip ILS, costul investiţiei fiind de 105 milioane de lei fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...