Josef Quinlan (economist american): Investitorii străini vor instituţii puternice în România

Investitorii străini caută instituţii puternice când vin în România, un sector public transparent şi care respectă legile, a declarat, vineri, economistul american Jesef Quinlian, într-o conferinţă organizată, la Bucureşti, de Camera Americană de Comerţ în România - AmCham.
Economica.net - vin, 25 oct. 2013, 20:20
Josef Quinlan (economist american): Investitorii străini vor instituţii puternice în România

‘Sectorul public este important. Este important să avem instituţii puternice, care te îndrumă corect, care au o viziune strategică, care să fie transparente şi dominate de regulile legilor. Există ceva mult mai important decât partea financiară şi aceasta este predictibilitatea. Nimic nu este mai dificil decât să vezi schimbări zi de zi în drumul tău ca investitor. Ceea ce vreau să subliniez este că ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite (în sectorul public n.r.) ne-a descurajat ca investitori. Am fost descurajaţi de ceea ce s-a întâmplat la Washington, pentru că avem nevoie de un Guvern puternic, care să conducă, să privească înainte şi să nu se lupte cu trecutul tot timpul. Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat în America, pentru că aceasta a tras înapoi creşterea de la un anumit moment. Din perspectivă americană vă înţeleg’, a spus Quilian.

Acesta a arătat că România este confruntată încă cu mari dificultăţi, iar marea confruntare este să continue să atragă capitalul străin la o rată înaltă.

‘Trebuie înţeles ceea ce doresc investitorii străini. Aceştia caută un mediu de afaceri prietenos, instituţii stabile, caută o bună infrastructură, caută muncitori calificaţi, acestea sunt o confruntare pentru România. De aceea este necesar să existe un parteneriat între sectorul public şi sectorul privat’, a explicat economistul american.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...